Amenzi pentru interzicerea alaptatului in public

Senatul a adoptat luni, 23 aprilie, un proiect care prevede amenzi pentru interzicerea alaptatului in public.

Conform datelor furnizate pe site-ul Senatului Romaniei, proiectul de lege privind alaptarea in spatiile publice prevede amenzi cuprinse intre 100 si 2.000 de lei pentru persoanele care evacueaza din spatiile publice mamele care alapteaza.

Propunerea legislativa apartine unui deputat PLN dar a fost semnata de parlamentari atat din PLN cat si din USR.

„Următoarele fapte constituie contravenţii:

  • evacuarea dintr-un spaţiu public a unei mame care are dreptul de a se afla în acel spaţiu şi care alăptează un copil de până la 24 de luni;
  • interzicerea în orice mod a alăptării în spaţii publice a unui copil de până la 24 de luni;
  • refuzul furnizării de servicii unei persoane care alăptează un copil de până la 24 de luni, în condiţiile în care persoana are dreptul de a beneficia de serviciul respectiv.

Contravenţiile prevăzute se sancţionează cu amendă contravenţională de 100 – 500 lei dacă dacă fapta este săvârşită către o persoană fizică şi cu amendă contravenţională de la 1.000 la 2.000 de lei dacă fapta este săvârşită de o persoană juridică sau de către o entitate înregistrată la Registrul Comerţului” – este prevazut in proiectul de lege adoptat luni in Senat.

Amenzi pentru interzicerea alaptatului in public

Aceste prevederi se aplicat in toate spatiile publice, nu doar in locurile tip „Mama si copilul” special amenajate. Proiectul are ca scop combaterea discriminarii si sustine dreptul copilului la hrana.

Din declaratiile initiatorului legii, motivatia vine din faptul ca in ultima perioada s-au inregistrat foarte multe cazuri in care mamele au fost date afara din hoteluri si restaurante sau li s-au refuzat anumite servicii in sptiul public din cauza faptului ca isi alaptau copiii.

„Deşi un astfel de comportament este în mod clar discriminatoriu, iar legea permite alăptarea în spaţii publice, cadrul legislativ actual nu sancţionează aceste reacţii discriminatorii şi nu le protejează pe mamele care îşi alăptează copiii. Legi similare există deja de ani de zile în state europene precum Marea Britanie, Franţa, Spania sau Islanda. Periodicitatea alăptării zilnice a unui copil mic, precum şi durata acesteia nu permit hrănirea exclusiv acasă, iar o astfel de abordare reprezintă un abuz şi o discriminare şi ar izola social şi profesional mama” mai este precizat expunerea de motive.

Initiativa a fost foarte bine primita. Pe site-ul Senatului au aparut deja si primele comentarii referitoare la acest proiect legislativ.

„Va multumesc pentru aceasta initiativa. Cei ce sexualizeaza un act natural de supravietuire ar trebui sanctionati.” scrie Razvan Munteanu

Sursa: Senatul Romaniei
Foto: 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Alimentatie