„Buburuza” Antonia, forţa de pe tatami-ul de judo

Antonia Vasalache, o fetiţă de 10 ani din Târgovişte, este noua bursieră a Jurnalului de fapte bune. „Buburuza', aşa cum mai este strigată prin sala de antrenamente, este campioana naţională la judo la categoria ei de vârstă şi munceşte, luptă, se antrenează, având în minte un singur scop: acela de a ajunge într-o zi precum Alina Dumitru, marea noastră campioană de judo, modelul ei sportiv.

„Buburuza' îşi fixeaxă ferm degetele în kimonoul adversarei şi, cu o forţă pe care nu i-ai putea-o bănui la prima vedere, o proiectează peste şold, într-un „harai goshi' – aşa cum se numeşte procedeul – executat practic perfect.

„De mică avea o forţă incredibilă. Nimeni nu ştie de unde. Dar ţin minte că avea doar vreo 3 ani şi dacă o rugam să-mi aducă o cană cu apă, venea cu bidonul de 5 litri. Dar nu aşa, târât pe jos, ci purtat în mână, fără să atingă pământul. Şi niodată n-a căzut, nici măcar când cobora în viteză scările sau chiar coasta dealului', spune Ioana, sora mai mare cu 11 ani a Antoniei, ea însăşi fostă practicantă de kickboxing şi cea care a îndrumat-o pe Antonia spre judo.

Citește continuarea în Jurnalul de fapte bune!


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Educatie