Carusel de emotii: rau’-plansu

„Diana este la grupa pregatitoare, la aceeasi gradinita de cand avea 4 ani, are aceeasi educatoare, aceiasi colegi, nu s-a schimbat mare lucru acolo, si nici acasa.

Nu s-a nascut niciun fratior, nu ne-am mutat, nu am schimbat mai nimic, toata lumea e bine, sanatoasa, deci nu a aparut niciun factor de stres. Cu toate acestea, dispozitia ei a devenit foarte schimbatoare.

Plange mai usor, uneori e trista de zici ca i s-au inecat toate corabiile, alteori e vesela, fericita as putea spune, dar fara un motiv pe masura, pentru ca la cateva minute sa fie furioasa, sau din nou in fundul putinii cu melancolie.

Nu mai stim cum sa ne asteptam ca va reactiona la lucruri care pana acum o faceau sa fie bucuroasa, sau la diferite intamplari din viata ei; este din ce in ce mai imprevizibila, uneori din nimic apare o stare din cele descrise mai sus. Oare se intampla ceva grav cu ea?”

Raspunsul psihologului

Nu e nimic grav cu copilul (desi recomand ferm si o evaluare psihologica, pentru ca instabilitatea emotionala poate ascunde anumite probleme), este vorba de o etapa de dezvoltare normala. Copilul experimenteaza cu intensitate ceva mai mare emotiile.

La aceasta varsta, ele pot avea traduceri in plan cognitiv relativ simple: furia sau supararea poate insemna „simt sau stiu ca ceva nu e in regula in aceasta situatie”, tristetea – ca a „pierdut ceva important”, iar bucuria intensa – „acest lucru imi place foarte mult” ori „asa imi place sa se intample lucrurile in viata mea”.

Nu ne vom repezi sa certam copilul pentru emotiile uneori exagerat de intense sau extrem de schimbatoare. El se va simti si neinteles, si respins de catre noi.

Mai degraba vom face primii pasi in a determina pe toata lumea sa inteleaga ce se intampla. Anume – oglindirea emotiilor. Acest lucru presupune a discuta calm cu copilul si a recunoaste emotia respectiva – vad ca esti furios, vrei sa vorbesti cu mine despre asta? Pot sa te ajut cu ceva?

Pe cat posibil, vom evita sa facem o asociere intre emotie si situatia care aparent a declansat-o, pentru ca cel mic va intelege ca e ceva normal sa fii furios, de exemplu, cand ceva nu iti convine. Ceea ce este fals. Copilul ar trebui sa stie ca, atunci cand intampina o problema, trebuie sa caute solutii sa o rezolve, nu sa se lase coplesit de emotie. Dar asta presupune ca si noi sa stim sa ne controlam propriile emotii.

Daca pana la aceasta varsta copilul a invatat sa isi controleze corpul, acum el va invata sa isi controleze emotiile si felul in care gandeste. Perioada aceasta (pana spre 12 ani) este perioada emotiilor – invatarea identificarii si exprimarii emotiilor este destul de greu de inteles din exterior, mai ales ca sub ochii nostri copilul oscileaza intre a fi exagerat de increzator, curajos, aventurier si a fi foarte sensibil, temator, instabil.

Starile prin care trece sunt mai durabile, nu isi mai revine la fel de repede ca in anii anteriori. Acum, copilul are nevoie sa fie ascultat, sa fie inteles, sa i se solicite sa gaseasca modalitati de rezolvare a problemelor, si abia in final, daca nu gaseste solutii eficiente, sa i le sugeram noi. Nu va invata nimic din aceasta etapa de viata daca parintele ii spune mereu ce sa faca.

Un copil disperat ca s-a certat cu cel mai bun prieten poate simti deprimare, furie, anxietate, vinovatie, in functie de modul in care s-a obisnuit el sa se raporteze la situatie .

Sa nu ne lasam coplesiti de emotii!

Dupa varsta de 6 ani si pana in preadolescenta, putem afirma ca emotiile sunt ceva mai puternice decat poate duce copilul in mod obisnuit.

De multe ori sunt coplesitoare si par ca nu pot fi foarte bine controlate. Spre deosebire de perioada anterioara (sub 6 ani), ele nu mai pot fi domolite numai prin schimbarea (mutarea) atentiei copilului de la cauza declansatoare a emotiei.

Este vremea ca viitorul scolar sau scolarul mic sa inceapa sa invete despre emotii si utilitatea lor, respectiv semnificatia lor. Si, cel mai important, cum sa nu se lase coplesit de ele.

Nu vom explica unui copil semnificatia emotiilor atunci cand este obosit sau infometat (nu va fi deschis spre intelegere), si nici cand intensitatea acestora este foarte mare, si nici nu vom face greseala sa ii spunem ca nu ar trebui sa simta ceea ce simte (frica, anxietate etc.).

Transmite copilului un sistem de valori sanatos!

A fi un parinte bun nu inseamna a-i face mereu pe plac copilului. Eu cred ca a fi un parinte bun inseamna mai ales a-i transmite copilului (a transmite, nu a impune) un sistem de valori sanatos, a-l pregati sa fie o persoana responsabila, stabila emotional, morala si verticala.

Sub nicio forma, nu vom astepta varsta adolescentei pentru aceste lucruri, va fi mult prea tarziu, iar teoriile noastre despre bine si rau, despre emotii si sentimente se vor izbi de un perete dur.

Acum este varsta la care putem afirma ceea ce avem de afirmat despre lume si viata. Nu prin prelegeri, ci prin discutii cu copilul, nu doar prin pilde, ci mai ales prin exemplul personal.

Nu pretindem unui copil sa nu se mai lase coplesit de frica sau anxietate daca noi suntem anxiosi, sau sa nu se mai lase prada furiei, daca noi insine nu ne controlam furia.

Text: Cristiana Haica;
Foto: Shutterstock; 123rf.com

Recomandari
Unica.ro
Recomandari shopping
Glamour.ro
Mai multe din Copilul tau