Cum integrezi tehnologia în viața copilului, într-un mod educativ

Smartphone-urile și tabletele reprezintă unele dintre principalele atracții ale copiilor. Dar în joaca lor, copiii pot șterge sau modifica diferitele setări, iar în plus, pot avea accidental acces la conținut nepotrivit vârstei lor. Samsung a creat funcția Kids Modedezvoltată pentru dispozitivele Galaxy S5 și Galaxy Tab S, care le permite copiilor să învețe și să se distreze cu diferite aplicații, adecvate vârstei lor. La evenimentul de lansare a platformei educative și distractive, validată de către părinți, psihologul Irina Petrea a oferit câteva recomandări pentru a  integra tehnologia în viața copiilor într-un mod educativ:

 

  1. Să introducă telefonul, tableta, computerul în viața copilului numai după vârsta de 3 ani – pentru că sub această vârstă, copilul are nevoie să învețe din contactul direct cu oamenii din jurul lui și chiar dacă îl pasionează aceste dispozitive și învață repede cum să le manevreze, nu înseamnă că este și pregătit pentru această interacțiune.
  2. Să acorde copilului acces la telefon, tabletă, computer în funcție de vârsta acestuia – pentru  Samsung Galaxy S5 (2)copiii preșcolari (de peste 3 ani) se recomandă maxim o oră pe zi (în sesiuni de maxim jumătate de oră).
  3. Să încurajeze numai folosirea aplicațiilor și jocurilor educative care contribuie la dezvoltarea copiilor – copilul beneficiază cu mult mai mult de pe urma aplicațiilor și jocurilor educative, decât folosind aplicații destinate adulților.
  4. Să își supravegheze copiii atunci când se joacă pe smartphone, tabletă sau computer – cu cât sunt mai mici (și, în general, peste 3 ani), copiii au mai multă nevoie de supraveghere din partea părinților atunci când utilizează tableta, telefonul, computerul sau când petrec timp urmărind programele tv. Părinții au nevoie să instaleze programe de control parental pe toate mediile electronice la care are acces copilul lor, așa cum le oferă Kids Mode utilizatorilor de Samsung Galaxy S5 și Galaxy Tab S.
  5. Să aibă reguli clare atunci când negociază folosirea dispozitivelor – în cazul în care copilul insistă să primească telefonul o perioadă de timp mai lungă decât a decis părintele sau să aibă acces și la alte aplicații în afară de Kids Mode, părintele trebuie să-i amintească copilului regula și, dacă acesta insistă în continuare, să îi reducă timpul cu exact același timp ca cel în care copilul își manifestă insistența.

 

Creată special pentru copii, funcția Kids Mode le permite părinților să controleze și să limiteze accesul copiilor la conținutul de pe smartphone. În interfața Control Parental, disponibilă în funcția Kids Mode, fiecare părinte poate face o selecție a conținutului pe care vrea să îl pună la dispoziția copilului.

 

Kids Mode le oferă copiilor o interfață prietenoasă și 5 aplicații preinstalate – camera foto, galerie de fotografii, aplicație pentru desenat, karaoke, aplicație pentru redarea conținutului video. În plus față de cele cinci aplicații pre-instalate, părinții pot instala și altele, în funcție de preferințele lor și ale copiilor.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri