Cum să fie mai sănătos iarna

Copiii mici sunt ca un magnet pentru răceli și gripe. Până la 3 an, ei trec prin 6-8 episode de răceală, gripă sau otită. Asta se întâmplă pentru că, întâlnind microbii pentru prima oară, organismul are nevoie de un timp pentru a pregăti 'lupta'. Uite ce putem face ca cel mic să fie mai sănătos iarna.

 

 

  • La începutul sezonului rece ar fi bine să facem cu toții, de la mic la mare, o cură pentru întărirea imunității, cu preparate naturale, pe bază de plante. Țineți cont de faptul că pentru ca efectul acestora să se facă simțit, este nevoie de mai mult timp decât în cazul medicamentelor.

 

  • Copiilor mici li se pot adminstra preparate naturiste, dar doar cu acordul medicului care îi are în supraveghere și le știe istoricul.
  • Este bine să-l alăptezi pe cel mic cât mai mult, pentru că anticorpii de la mamă se trasmit copilului prin lapte.

 

Alte măsuri de îngrijire

  • Feriți copilul mic de contactul cu multe persoane – este complet contraindicat să mergeți în mall-uri sau în alte locuri aglomerate cu un copil mic. Țineți departe musafirii măcar primele 3 luni din viața celui mic.

 

  • Ferește-te de administrarea antibioticelor – acestea trebuie luate, oricum, doar la recomandarea medicului. Antibioticele (anti-viață în traducere) distrug microbii, dar și flora intestinală, ceea ce creează probleme digestive, iar folosirea lor pe termen lung determină mutații la nivelul germenilor, ceea ce, în final, îi face mai rezistenți.

 

  • Otitele reprezintă o mare problemă pentru copiii mici mai ales în sezonul rece. Alăptarea în primele luni de viață reprezintă un element de protecție, dat fiind că tehnica suptului contribuie la o bună funcționare a urechii interne și a trompei lui Eustachio.
  • Nu fumați în casă! S-a constatat că, pe lângă multe alte probleme pe care le provoacă fumul de țigară (suspect în sindromul de moarte subită!), el determină și declanșarea otitelor prin faptul că particule foarte mici de tutun se blochează în urechea internă…
  • Hrănește-l cu multă supă de pui pe cel mic – este și gustoasă, dar conține și substanțe cu proprietăți anti-inflamatorii, după cum au demonstrat cercetători de la Universtitatea din Nebraska.

 

foto Shutterstock

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Bebelusul