Cum să petreci un Paște fericit (cu adevărat!)

Deși de Sărbători avem multe motive de a fi bucurosi (doar petrecem timp împreună), statistic vorbind, foarte multe tensiuni și despărțiri se petrec chiar atunci. Tensiunea de a pregăti masa (ocazie cu care golim cardul), ciocnirea personalităților în familie, amintirea tuturor nedreptăților pe care le-am suferit – sunt tot atâtea motive de tensiune. Și de la o mică scânteie, scandalul e gata…De ce ne certăm de Sărbători și ce poți face, ca să petreci un Paște fericit!

Toata lumea vrea să petrecem la ei – și părinții ei, și părinții lui trag de cuplul cu copii să petreacă Învierea sau măcar prima zi de Paște împreună. Aici apar tot timpul discuții. De obicei, se merge pe principiul Crăciunul la ai tăi, Paștele la ai mei…

În varianta în care mama, tata și copilul parcurg distanțe mari pentru a ajunge la rude, Paștele  se transformă într-o cursă obositoare. Dacă ai un copil mic, pentru care încă împachetezi sterilizator, biberoane și tot arsenalul, cel mai înțelept ar fi să petreceți acasă. Aveți mai multe șanse să aveți Sărbători liniștite. Sau începeți să vă conturați propriile tradiții ca familie și plecați undeva doar vo, cu riscul de a strîrni discuții. Dacă vreți totuși să faceți Paștele în familie, puteți invita rudele la voi. Atenție însă la potențialele conflicte!

 

Ciocnirea personalitatilor – la o întrunire largă de familie pot apă­rea scântei. Nu putem controla comportamentul rudelor în preajma copilului – unii beau prea mult, alții ne dau sfaturi și insistă că nu e o tragedie dacă papă și cel mic niște carne de miel și bea și el o gură de palincă sau, pur și simplu, se contrazic între ei, pe tot felul de subeicte mai vechi sau mai noi.  Rolul de gazdă presupune medierea confliectelor, ceea ce implică un consum mare de energie. Ulterior, după ce musafirii pleacă, încep reproșuri – maică-ta iarași mi-a zis…

 

 

„Eu fac totul, el nu mă ajută cu nimic – Un important motiv de ceartă este faptul că ea se simte copleșită de tot ce este de făcut – mâncare (să nu comenteze mama soacră că n-a avut miel, că ciorba a fost prea acră, că drobul era tare), curățenie, aranjat masa etc. Între timp, el nici măcar de copii nu se ocupă, ci se uită la vreun meci. E greu să dai lecții despre cum să îți implici soțul în treburile casnice. Dacă nu o face de obicei, cu atât mai puțin va pune umărul acum, iar dacă nu a fost educat de mama lui să participe la treburile casei, e greu de crezut că-l vei putea educa tu acum. Iar dacă te va ajuta, o  va face de mântuială, până când chiar tu vei decide că mai mult te încurcă. Ai două soluții: fie vorbiți înainte să convocați familia și vă împărțiți rolurile, fie nu mai sunteți gazde. Ar trebui ca toată lumea să se simtă bine, nu tu să fii Cenușăreasa și să te trezești epuizată la finalul celor 3 zile în care nu faci altceva decât să pui și să strângi masa. Vezi aici câteva trucuri care te ajută la curățenia de Paște

 

Senzația de singurătate – Paradoxal, chiar atunci când suntem înconjurați de pastefamilie, ne putem simți foarte triști și singuri. Fie ne amintim unele momente trecute, petrecute cu ocazia sărbătorilor, fie regretăm că cineva care nu mai este printre noi nu participă la întrunire, fie constatăm că ne-am îndepărtat de soț/soție, fie simțim, ca să rămânem în sfera semnificațiilor religioase, că totul e deșertăciune. La finalul zilei, după o mulțime de bani și de timp pe care le-am consumat cu pregătirile, tot nu ne simțim împliniți și fericiți și parcă am fi petrecut altfel sau am fi vrut pe altcineva alături…

 

Cum să ai un Paște fericit

  • Deși presiunea de a respecta tradițiile este mare, trebuie să ții cont de ceea ce este bine pentru tine și familia ta. Nu poți îndeplini așteptările celorlalți și să fii fericită în același timp. Importantă este liniștea familiei tale. Și dacă anticipezi că vor fi tensiuni, mai bine 'evadați' voi undeva.
  • Dacă alegi varianta masă festivă, fii tolerantă cu tine și cu ceilalți. Chiar dacă te dereanjează anumite comportamente, gândește-te că ele nu se vor schimba doar pentru că e Sărbătoare, și că nici nu este momentul să faci educație acum.
  • Așteaptă-te la critici (fără să te încarci cu tensiune). Dacă ele vin, păstrează-ți zâmbetul pe buze. Soțul tău va aprecia mai mult că ai trecut cu grație peste un reproș primit de la sora sau mama lui decât dacă alegi varianta unui răspuns dur.
  • Fii pregătită să faci excepții de la regulă: da, bunica îi va aduce din nou ciocolată copilului tău, deși tu și soțul ați stabilit că cel mic nu are voie dulce, iar vreo verișoară te va contrazice insistent, susținând că nu e vreo problemă dacă cel mic ia și el câte o gură de cola. Aici, dacă tu cunoști 'marfa' și estimezi că astfel de peripeții vor avea lor, ar trebui să stabilești împreună cu tatăl copilului niște limite – în timp ce nu moare copilul dacă ia o bucățică de ciocolată, ar trebui să trageți linia la alcool, chiar dacă unchiul Jean insistă să povestească adunării că tu erai mare 'băutoare' când erai mică și dădeai iama prin pivniță, la țară.

foto Shutterstock


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Familie