De ce spun copiii minciuni?

Ingrijorata, o mamica imi spunea la cabinet ca baietelul ei de aproape trei ani a inceput sa minta.

Era disperata ca nu cumva acest obicei sa se mentina, asa ca ii spunea de cate ori i se parea ei ca nu e chiar adevarat ce spune copilul: “Sa nu ma minti, ca nu stiu ce-ti fac”. Voia sa stie cum ar putea sa il faca sa nu mai minta.

In asemenea cazuri, mai intai de toate, sa ne asi­guram ca micutul chiar minte, pentru ca de cele mai multe ori copiii de aceasta varsta nu mint, ci creeaza “povesti”, isi exerseaza fantezia, nu spun minciuni “adevarate”.

Va intrebati, poate, daca chiar exista o diferenta intre a fantaza si a minti. DEX-ul spune ca minciuna inseamna o “afirmatie prin care se denatureaza in mod intentionat adevarul; neadevar”.

Ca urmare, afirmatiile neade­varate ale copilului de doi-trei ani pot fi insa rareori minciuni, deoarece copiii nu denatureaza intentio­nat ade­va­rul.

Cand un copil de aceasta varsta vorbeste despre prietenul sau imaginar sau despre lumea invizibila sau ideala pe care si-o creeaza in joaca, gestul sau de fabulare este inofensiv.

Chiar si atunci cand vine in cabinet cu prietenii sai imaginari, le “oferim” acestora un scaunel separat, pe care ei sa se poata “aseza”, si ne prefacem ca stam de vorba.

E greu sa inveti un copil sa nu minta sau sa-l dezveti de acest obicei cand adultii spun in fiecare zi cel putin o minciuna…

De asemenea, daca la aceasta varsta un copil povesteste prietenilor despre “excursia” lui in Franta, in parcul de distractii, nu inseamna obligatoriu ca este un mincinos patologic, ci ca doar isi exprima prin imaginatie dorin­tele neimplinite.

Nu acelasi lucru am putea spune despre un copil de sase ani care pretinde a fi fost in aceasta “excursie”. Cea mai normala reactie a noastra la asemenea fantezii nu trebuie sa fie: “Minti! Sa-ti fie rusine ca minti”, ci “stiu ca ti-ai dori ca acest lucru sa fi fost adevarat”.

In felul acesta il ajutam sa inteleaga ca este mai bine sa spuna adevarul adevarat, deoarece voi, ca adulti, nu prea lasati sa treaca drept ade­varate nici macar povestile nevinovate care denatureaza realitatea.

Pe de alta parte, daca atunci cand copilul sparge un pahar si spune ca nu el, ci pisica sau bunica sau prietenul imaginar a facut acest lucru, nu mai este fantezie, ci minciunica.

De ce? Pentru ca el denatureaza adevarul stiind ca a facut ceva rau si vrea sa evite consecin­tele – cearta sau pedeapsa. Aceasta tendinta de denaturare trebuie inabusita din fasa.

Daca cel mic a ajuns sa se teama de consecintele greselilor sale, inseamna ca fie a fost amenintat grav cu ce poate pati, fie chiar a primit pedeapsa mare pentru o asemenea greseala. Un copil mic nu se teme de o pedeapsa daca nu stie ce inseamna ea.

Potrivit ar fi sa i se spuna copilului ca “o greseala recunoscuta este pe jumatate iertata” sau ca, daca va recunoaste de la inceput ce a facut, nu va mai fi pedepsit si nici nu il veti certa, ci veti fi numai mahniti de faptul ca a facut o prostioara.

Spune raspicat copilului ca a minti e gresit – minciuna raneste oamenii, poate avea efecte grave. Intreaba-l cum s-ar simti el daca voi l-ati minti. Daca revine cu varianta adevarata a povestii, laudati-l, ca sa vada ca, desi a gresit, poate sa va faca mai fericiti daca recunoaste adevarul.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Unica.ro
Recomandari shopping
Glamour.ro
Mai multe din 2 - 3 ani