De ce trebuie sa am un fratior?

„Dragii mei, ma chea­ma Luca si am trei ani. Merg la gradi de cateva luni si m-am acomodat usor. Dar am o problema. De cateva zile mami e bolnavioara, vomita si ameteste. Am intrebat-o daca o sa moara si a ras, a zis ca nu, dar ca are sa imi dea o veste buna. O sa am un fratior…”

copil, bebelus, familie

„De aici se trage problema mea. De ce sa am un fratior? Eu nu am cerut un fratior. Si de unde il ia? Si Ana, de la gradi, are un fratior si ea plange mereu cand mama ei o aduce la gradi. Poate ca mama ei nu o mai iubeste, de aceea plange. Oare il iubeste mai mult pe fratior?

Daca nu o sa ma mai iubeasca nici pe mine mama mea? Am sa verific!
Si am verificat – m-am purtat urat multe zile si am suparat-o pe mami – am plans, m-am tavalit, am „facut crize“ si mami m-a certat rau. Zice ca ii fac rau lui bebe si ei cand fac asa. Eu vreau doar sa stiu daca ma mai iubeste. E clar, daca vine bebe si eu sunt rau, o sa il iubeasca mai mult pe el. Ce ma fac?

Mami a inceput sa imi spuna ca ne va iubi la fel, ca nu se va schimba ma­re lucru in viata noastra cand se va naste ala micu, dar eu nu cred, ca am vazut eu ca au cum­parat patut si l-au pus la ei in camera, si aranjeaza frumos acolo. Si eu?! Cu mine ce o sa fie?

Dar nu-i nimic, uite ca timpul trece si nu vine be­be, poate nu mai vine. Doar ca burta lui mami e tot mai mare. Tati vorbeste cu burta ei, cred ca aco­lo e bebe. Si eu vreau sa vor­­besc cu el, imi pla­ce cand vorbesc cu el, ca ma­mi ma man­gaie pe cap si rade, atunci in­seam­na ca ma iubeste.

A venit vremea sa mearga mami la spital sa scoata copilul. Imi este dor de ea. Intr-o zi a venit cu bebe acasa. Am vrut sa o imbratisez, dar nu am putut ca il tinea pe bebe in brate.

Ce urat si mic e, nici nu pot sa ma joc cu el… Plange mereu, iar mami e mereu obosita, nu are timp de mine. Sa il duca inapoi! Ca nu putem dormi, e haos, uneori uita de mine…

Odata, tati s-a trezit tarziu si nu mi-a mai dat sa pap dimineata, inainte sa plec la gradi. Imi vine si mie, ca Anei, sa plang cand vin la gradi. Nu mai stiu daca parintii mei ma mai iubesc.

Mereu se grabesc, nu au timp, iar cand vreau si eu sa ma rasfat imi spun „esti mare, nu mai face asa“, dar eu nu vreau sa fiu mare. Ca nu sunt. Sunt mic. Si vreau si eu sa fiu bebe si sa stau acasa. Cred ca m-am facut mic, ca odata am facut pipi pe mine, si mami a fost foarte atenta cu mine, asa cum e cu bebe. Apoi am plans si eu si am cerut lapte din biberon. Am vazut ca ei i s-a facut mila de mine si mi-a dat.

Mi-a placut sa fiu bebelus, iar parintii sunt mai atenti cu mine, chiar daca sunt si ingrijorati. Nu mai vorbesc cum vorbeam; am inceput sa ma prefac ca nu mai stiu literele si spun cuvintele ca un copil mic. Intr-o zi, mami m-a dus la o doamna doctor la cabinet. Ea a vorbit frumos cu mine, am desenat si ne-am jucat. Apoi ne-a zis ca am facut regresie afectiva. Nu stiu exact, dar cred ca inseamna ca, daca eu ma fac mic si bebe se face mare, el o sa fie fratele mai mare si o sa ma invete pe mine lucruri, si nu imi convine asa.

Am stabilit sa ma intalnesc cu doamna aceea, ca sa ma invete sa devin iarasi mare si sa ma duc iar la gradi. Pana la urma eu sunt mai mare si bebe e mic. Dar stii ce o sa fac cand o sa creasca bebe? O sa o rog pe mami sa mai faca un copil, sa vada si bebe cum e!“.

Cel mai adesea, varsta la care copilul face cunostinta cu un nou personaj in viata familiei sale – bebelusul – este intre doi si trei ani. Primul nascut, neiesit de sub „fusta mamei“, trebuie sa faca fata unei mari provocari: aparitia micului mare rival.

Comportamentul copilului de doi-trei ani se va schimba cand se apropie termenul nasterii si dupa.

Cu atat mai grav, cu cat avem de gand sa trimitem copilul de acasa in colectivitate. Este de asteptat ca primul nascut sa se simta respins, ignorat. Vor aparea anumite comportamente dezadaptative, ca o con­­secinta, refuzul colectivitatii, temeri nejustificate – de a fi lasat undeva, teama de a ramane singur in camera etc. Este posibila si de asteptat o regresie a limbajului, a deprinderilor de igiena personala si a alimentatiei. Toate acestea pot fi evitate printr-o stransa legatura afectiva intre parinti si copil, mai ales mama-copil, si timp petrecut impreuna, fara bebe.

Ce ar trebui sa stii despre venirea pe lume a celui de-al doilea copil:

  • Este normal ca primul nascut sa experimenteze emotii contradictorii la apa­ritia unui bebelus in familie, dar asa cum exista motive de ingrijorare, furie, tristete, nemultumire, resentimente, exista si motive de bucurie.
     
  • Multi parinti scot in evidenta faptul ca bebelusul vine pe lume ca sa aiba cu cine sa se joace primul nas­cut, ceea ce este fals; ceva timp nu vor fi parteneri de joaca, iar copilul are deja cu cine sa se joace, deci nu im­povara copilul cu sentimente de vinovatie si indatorare, facandu-l sa creada ca bebe vine spre binele lui. Primul nascut nu are chiar nici un amestec in aceasta situatie.
     
  • In loc sa evidentiati schim­barile ce se vor pe­tre­ce odata cu nasterea copilului, mai bine subliniati ceea ce va ramane la fel – joaca cu mami si tati, po­ves­tile de seara, baita cu spu­ma, plim­barile, dragostea voastra, pentru ca, stiind ca mul­te lucruri vor fi la fel, va avea un sentiment de siguranta.

Cum sa te comporti cu primul copil dupa venirea pe lume a celui de-al doilea:

  • Spune-i adevarul. Cel mai bine este sa-i dai tu vestea, nu ii ascunde adevarul, nu lasa copilul sa afle altfel, caci se va simti tradat, lasat deoparte. Mentine deschisa co­municarea cu cel mic, la­san­du-l si ajutandu-l sa isi exprime sentimentele, indo­ielile, ingrijorarile. Daca nu isi poate exprima sentimentele, fa teatru de papusi cu scene in care o jucarie preferata afla de venirea pe lume a unui bebelus; vei putea identifica si influenta emotiile negative.
     
  • Timp petrecut impreuna. Programeaza inca de cand bebe e in burta „ora voastra“, in care tu si copilul petreceti timp exclusiv impreuna, ora care nu va fi conditionata de nimic si care se va mentine si dupa nasterea bebelusului.
     
  • Discutati impreuna. Vorbeste cu cel mic despre si cu copii care au frati mai mici si intreaba cum se comporta unii cu ceilalti; comentati aceste lucruri si incepeti sa setati niste asteptari de comportament. Implica copilul in pregatirile pentru venirea pe lume a bebelusului.
     
  • Buna dispozitie. Fii mereu zambitoare si bucu­roasa, deoarece aceste emotii sunt la fel de contagioase ca si ingrijorarile. Cu timpul, vei observa ca cel mic abia isi asteapta fratiorul…

Text: arhiva Edipresse; Foto: Dreamstime.

Recomandari
Unica.ro
Recomandari shopping
Glamour.ro
Mai multe din 2 - 3 ani