Dependenti de junk food

Un vers al unei melodii cantate de Savage Garden suna asa: „Junk food are gustul atat de bun pentru ca ne face rau.

Ni se tot atrage atentia ca mancam nesanatos, dar continuam sa ne hranim la fel si le inducem copiilor obiceiuri alimentare nesanatoase.

Am auzit de la o mamica invitata la o sedinta foto pentru revista noastra o intamplare care m-a pus pe ganduri.

Fetita ei de trei ani refuza sa manance ce i se pregatea si insista sa pape floricele si chips.

In disperare de cauza, parintii au apelat la o masura radicala: au hranit copilul exclusiv cu snacksuri, in speranta ca va fi atat de saturata, incat pe viitor va refuza din start floricele, snacksuri, chipsuri si alte grisine – despre care oricum nu am intrebat cum au ajuns in alimentatia copilului…

Intamplarea s-a petrecut chiar in ziua sedintei noastre foto si mamica era ingrijorata ca n-a fost tocmai solutia potrivita.

Marturisesc, nu mi-am pus niciodata problema unei asemenea abordari radicale – nu stiu daca ar avea succes si nici ce efecte, imediate sau de lunga durata, ar putea avea asupra copilului. Sunt convinsa ca parintii respectivi nu ar exagera cu „pedeapsa, ca sa nu puna sanatatea copilului in pericol.

Si totusi, intamplarea aceasta, pe care am auzit-o dupa ce decisesem ca tema dosarului nostru va fi nutritia, m-a pus inca o data pe ganduri, mai ales ca, de cate ori deschid fereastra din dreptul biroului meu, se strecoara insidios, impreuna cu noxele cu pretentii de Piata Victoriei, aromele fast-foodului de vizavi, aglomerat in oricare moment al zilei si, unde, marturisesc, naufragiez si eu destul de des.

Mergand cu marturisirile mai departe, va spun la fel de cinstit ca m-am luptat cu kilogramele de cand ma stiu si ca, desi am castigat cateva batalii, am capitulat de prea multe ori in fata salatelor cu sos la plic, a cheesburgerilor si a minunatei inghetate cu sos caramel si ca, desi sunt constienta ca nu este tocmai o mancare sanatoasa, continui sa traversez strada.

Ba, mai mult, de cateva ori, in disperare de cauza, am „imprietenit si copilul cu meniurile de la respectivul fast food, atragandu-i, desigur, atentia ca asta este o exceptie si consolandu-ma cu gandul ca nu am intrat niciodata cu caruciorul in vreun fast food, asa cum am vazut ca se poarta mai nou.

V-am facut toata aceasta introducere, ca sa va explic, daca nu realizati si voi deja, ca in ciuda tuturor informatiilor pe care le detinem, continuam sa mancam nesanatos si, de altfel, sa avem tot felul de alte obiceiuri nesanatoase – bautul si fumatul sunt cele mai la indemana exemple, dar nu singurele.

DAR, daca noi avem dreptul sau inconstienta sa ne batem joc de corpul si viata noastra, nu ne este permis sa facem acelasi lucru si cu copiii nostri; ne-am straduit sa-i aducem sanatosi pe lume, doar pentru a-i „ajuta sa ajunga de timpuriu in cabinetele medicilor…

Primii doi-trei ani din viata copiilor nostri, parintii si familia (sau bona) au controlul exclusiv asupra a ceea ce mananca cei mici.

Si in loc sa punem bazele unei alimentatii sanatoase pentru intreaga noastra viata, noi le facem cunostinta inca din primul an cu mancarurile goale de calorii si pline de chimicale, care se fac vinovate mai apoi de obezitate, diabet, boli de inima si multe altele.

Bebelusii nascuti in 2008 cantaresc cu cel putin 100 de grame mai mult decat cei care veneau pe lume acum 25 de ani, iar cazurile din ce in ce mai numeroase de nou-nascuti supraponderali determina autoritatile sanitare din intreaga lume sa ia in calcul masuri de prevenire a obezitatii in randul adultilor.

In Scotia, de exemplu, ministerul de resort va cheltui echivalentul a 30 de milioane de dolari in diferite proiecte de combatere a obezitatii, inclusiv in cadrul unei campanii care monitorizeaza greutatea viitoarelor mame si le ofera gratuit fructe.


Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Copilul tau