E pregătit pentru diversificarea alimentaţiei?

Când știi că bebelușul tău este gata să mănânce și altceva în afara de lapte? Următoarele semne pot indica faptul că, din punct de vedere fizic, bebeluşul tău este pregătit pentru diversificarea alimentaţiei. Poţi să observi că pe la 4-5 luni începe să devină mai conştient de mâncare.

 

 

  • Pune în gură tot felul de lucruri şi este interesat de ceea ce mănânci tu, te priveşte cu atenţie în timp ce mănânci, poate chiar începe să-ţi ia furculiţa sau farfuria. Acesta este cel mai clar semn că bebeluşul tău este pregătit să înceapă diversificarea alimentaţiei, îţi ‘spune practic că vrea mâncare.
  • Se trezeşte noaptea mai des decât înainte şi cere mâncare.
  • Începe să-i fie foame cam la o oră după ce a mâncat.

În cazul în care copilul tău arată, printr-unul dintre semnele de mai sus, că i-ar fi mai foame, atunci probabil că este gata să înceapă să mănânce şi altceva decât lapte. Însă verifică lista de mai jos înainte să începi, te vei asigura astfel că, din punct de vedere fizic, este capabil să mănânce şi alte alimente decât lapte.

  • Copilul tău şi-a dublat greutatea de la naştere. Acest lucru este important pentru că nu va mai lua aşa de mult în greutate odată ce a început diversificarea alimentaţiei. Morcovul pasat şi cerealele pentru sugari dau mai repede senzaţia de saţietate decât laptele, aşa că bebeluşul tău se va simţi mai repede sătul, dar va consuma mai puţine calorii.
  • Poate să-şi ţină capul cu uşurinţă şi stă în fund cu sprijin.
  • Nu sunt cazuri de alergii la alimente în familie – dacă sunt, atunci copilul ar trebui să aibă şase luni înainte să primească alimente solide.
  • Şi-a pierdut reflexul de scuipare, care îl face să arunce imediat orice îi intră în gură, împingându-l afară cu limba. Acesta este un mecanism de protecţie pe care nu o să-l remarci decât atunci când o să începi să-i oferi copilului alimente solide. Fii pregătită să amâni introducerea alimentelor solide cu câteva săptămâni în cazul în care copilul tău pare că încă are acest reflex după câteva încercări de a-l hrăni.

În situaţia în care ai bifat primele trei puncte din această listă, poţi să te gândeşti să-i dai copilului alimente solide. În cazul în care te-ai hotărât să nu o faci încă, poţi să ai încredere că laptele de sân sau laptele formulă sunt perfect adecvate pentru el până la vârsta de şase luni şi că nu va duce lipsă de niciun nutrient.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Alimentatie