Face pe clovnul

Se „prosteste“ si pare ca vrea doar sa fie bagat in seama, iar uneori chiar te ener­vea­za. Dar nu ii inter­zice sa o mai faca: i-ai taia posibilita­tea de a se amuza si de a se exprima liber.

Sa incep, mai bine, cu vestea buna: daca ai un copil care o face pe clovnul, inseamna ca ai un copil creativ. Un copil care e in stare sa se expri­me liber in public, sa inventeze glume (chiar daca tie ti se par glumite prostesti) si sa faca pantomima este un copil cu multa imaginatie, care este dezghetat, crea­tiv, are un bagaj important de cunostinte.

Chiar daca adesea te ener­veaza cu datul in spectacol, chiar daca ti se pare ca a crescut suficient de mare „ca sa nu se mai scalambaie atat“, chiar daca te simti jenata fata de musafirii carora micul mascarici le arunca une­ori in fata lucruri neplacute, mai bine dozeaza-ti simtul critic, antreneaza-ti rabdarea si slefuieste-i ironiile mult prea ascu­tite uneori…

A o face pe clovnul inseamna, adesea, mai mult decat dorinta de a fi in centrul atentiei. Atunci cand simti ca iti pierzi rabdarea, incearca sa observi motivatiile mai subtile ale acestui comportament.

Prin „circ“, copilul isi incearca de fapt puterea de seductie si testeaza, in gluma, limite pe care stie ca nu are voie sa le depaseasca daca ar avea un comportament „matur“. Poate ca aceste limite nu au fost prea bine trasate la timpul lor…

Gandeste-te, de pilda, cum te simti tu cand vezi negul de pe nasul verisoarei Magda („Oare de ce nu si-l scoate, ca doar acum are posibilitatea?!“).

Sinceritatea unui copil, desigur, poate fi dureroasa si poate sa depaseasca bunul simt necesar: „Matusa Magda are doua nasuri, unul peste altul!“, dar este nascuta din acelasi sentiment de dezaprobare pe care l-ai avut si tu.

Cel mic a fost sincer pentru ca asa ii sta bine unui copil, insa a fost si „delicat“, apeland la tehnica de ocoli­re care, la adulti, este doar cu putin mai rafinata: a facut o gluma. Cine se poate supara pe el?

A zis un lucru care il ma­cina, veri­soara Magda a ras acru, tu te gan­desti ca pana la urma copilul a exprimat ceea ce simteai si tu si, cu toate as­tea, a fost ne­politicos. Nu e cazul sa treci cu vede­rea gluma: ai ocazia sa stabilesti niste regli refe­ritor la limitele clovneriei.

Un „clovn“ nu este doar un personaj strident, ci reprezinta un actor, un om vesel, cineva care rade, care cade, dar nu se loveste…

Reamin­teste-i, dupa plecarea Magdei: „Nu radem, nu ne batem joc de alti oameni“, explicandu-i si cum se simt acestia. Daca ai ceva de cenzurat in comporatmentul de masca­rici, aceastea sunt glumele despre defectele fizice ale altora si orice fel de glume care pot fi interpretate ca o jignire.

Dar daca uneori chiar voi, parintii, sunteti tinta mascariciului? Poate isi ex­prima dezacordul fata de ceva ce faci tu sau poate incearca sa se puna in pielea ta.

Rade cand te-ai lovit si te maimutareste, aler­gand prin casa? Probabil ca, de fapt, s-a speriat si, maimu­tarindu-se, incearca sa depa­seasca sperietura: rasul e o arma grozava pentru a de­pasi frica, pentru a castiga iertarea cuiva, pentru a detensiona situatiile. Il certi?

Daca ti-a starnit un zambet, stie ca este iertat, iar asta nu inseamna ca nu te ia in serios atunci cand strigi la el si il ame­ninti. De aceea e mai bine sa nu tipi, poate tocmai pentru ca il sperii declansezi „autoa­pararea prin ras“; pedepsele se dau vorbind calm.

De asemenea, daca afara, la joaca, a facut un alt copil sa rada, stie ca nu va avea parte de conflicte cu acel copil. Ape­land la „mai­mutareli“, cel mic testeaza diverse roluri, se pune in pielea altora, isi exer­seaza empatia sau – pentru ca stie ca, daca ar juca rolul propriu, ar fi pedepsit – intra in pielea altcuiva, ca sa evite conflictul.

„Clovnul“ tau vrea doar sa starneasca rasul celor din jur, ceea ce, la urma urmei, nu e ceva rau. Dar fii atenta…

Ai oaspeti, abia asteapta „Ia zi-o pe aia cu broasca cu gura mare“, cer musafirii, iar copilul abia asteapta sa-si dea drumul la tolba cu glume. Da­ca deja stie ca a cucerit o audien­ta fidela, ca are un public ca­re il iubeste, copilul va fi cu atat mai convins de aptitudinile sale si isi va rafina mai repede modul de a se exprima.

Daca incepe cu clovneriile fara a fi rugat, poate fi tratat de catre musafiri drept alintat, ceea ce iti atrage tie priviri dezaprobatoare. Mai bine dezamorseaza situatia din timp si gaseste-i ceva interesant de facut, dar nu uita ca unii pot avea pareri exagerate in legatura cu cat de „cuminte“ trebuie sa fie un copil.

Frati si surori – Daca sunt doi sau mai multi copii la parinti, de obicei doar unul e cel care se da in spectacol. In acest caz, „clovnul familiei“ este copilul care se simte mai putin bagat in seama de catre pa­rinti sau care vrea „sa nu semene“ cu fratele cel linistit si cuminte, pentru a atrage a­tentia si asupra sa. Nu il pe­dep­siti, apelati la ras in cat mai multe ocazii si tratati in mod egal copiii.

Baiat sau fata? – Parintii tind sa cenzureze mai mult o fetita care se prosteste: „Pai, fetitele nu stau asa, nu se stramba asa, nu e frumos pen­tru o fetita sa se tava­leasca pe jos…“.

Fetita are la fel de multa nevoie, totusi, sa fie incurajata sa se exprime li­ber. Incearca sa-ti autocenzurezi criticile si… prejude­catile, iar daca tii la
eleganta comportamentului, educa-l si in alte contexte.

Clovnul clasei – Educatoarea se plange ca sare ca­lul. Invata-l sa glumeasca in recreatie, cu copiii. Iar da­ca vrea sa faca glume cu doamna, sa nu uite de politete.

Text: Alina Miron; Foto: Dreamstime.
 

Recomandari
Unica.ro
Recomandari shopping
Glamour.ro
Mai multe din 6 - 7 ani