Fricile in sarcina

Fie ca este pentru prima data, pentru a doua sau a oricata oara, sarcina genereaza prin insasi prezenta ei o multime de intrebari, ganduri, ingrijorari viitoarei mame.

De indata ce ai aflat ca esti insarcinata, incepi sa te comporti ca si cum ai fi bolnava. Te misti mai incet, te tii de spate (ca si cum cine stie ce greutati trebuie sa care deja coloana vertebrala), impingi abdomenul inainte, esti putin mai mofturoasa, te feresti de toti bolnavii, iei vitamine, exagerezi putin simptomele pe care le ai (sau nu).

Poate ca nu e valabil pentru toate femeile insarcinate, insa multe dintre ele fac acest lucru. Si mai ales – esti foarte receptiva la sfaturile mai mult sau mai putin penibile ale celor din jur. Cel mai „absorbit” sfat este – ai grija sa nu te stresezi! Ce inseamna, mai exact, sa nu te stresezi?

Sa nu mai mergi la serviciu, sa nu mai conduci masina, sa nu mai circuli cu mijloacele de transport in comun, sa nu mai faci treburile casnice? Ce inseamna, mai precis? Si in ce masura aceste „stresuri” cotidiene influenteaza sarcina si sanatatea copilului?

Ei bine, contrar asteptarilor, stresul job-ului, al activitatilor de zi cu zi, cu care esti atat de obisnuita, nu este de natura sa influenteze bebelusul – intarzierile in trafic, deadline-urile stranse de la serviciu, curatenia casei, gatitul nu pun niciun pericol asupra copilului.

Daca nu lucrezi in mediu toxic sau nu stai in frig ori caldura excesiva, si tu, si bebe veti fi in perfecta stare. Cat timp simti ca faci fata precum faceai inainte de sarcina, totul este in regula.

Stiai ca!
Exista studii care demonstreaza existenta unei legaturi intre un anumit tip de stres si anumite intarzieri in dezvoltarea copilului, si anume stresul legat de ingrijorarile excesive pe care viitoarea mama le are in privinta sarcinii – asa-zisa „anxietate specifica sarcinii” (evolutia sarcinii, teama de pierderea ei, de posibile boli ale copilului inca nenascut, de nastere, de diferite simptome din sarcina etc.).

Bucura-te de fiecare zi
A te relaxa pe perioada sarcinii nu inseamna si nu va insemna vreodata sa stai acasa si sa nu faci nimic. Este recomandat sa iti continui activitatea de dinainte, fara suprasolicitari, fara excese. Nu sa te retragi din ceea ce faceai foarte bine pana atunci. Nici sa te victimizezi, ci sa te bucuri de fiecare zi de sarcina.

Pregatirea pentru sarcina… cum sa previi tulburarile emotionale
Pe perioada sarcinii, putem intampina o multime de factori stresanti, adaugati la cei obisnuiti de pana la momentul in care a aparut sarcina, factori care pot destabiliza echilibrul afectiv (si asa „slabit” de modificarile hormonale) al viitoarei mame.

De aceea, ea ar trebui sa poata comunica deschis cu familia si prietenii – acestia putand sa fie de mare ajutor. Cu conditia ca cei apropiati sa nu se apuce sa povesteasca experiente personale catastrofale sau auzite pe la stirile de la ora 5, si sa nu inceapa sa depene povesti, mituri, „ziceri” despre anumite semne din sarcina si semnificatia lor; rolul lor ar trebui sa fie unul cat mai pozitiv, tonic pentru gravida.

Studiile arata ca femeile insarcinate care au un suport social pozitiv, vesel, atent, reactioneaza mult mai bine la stres intens decat cele care nu au acest suport si care reactioneaza negativ la stres.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Psihologie