Imagini emoționante. Soțul ei era pe moarte, așa că le-a cerut medicilor să-i inducă travaliul | VIDEO

Diane și soțul ei și-au dorit o familie numeroasă. Ei aveau deja patru copii atunci când au aflat că vor deveni din nou părinți și le va veni pe lume cel de-al cincilea copil. Destinul însă avea să fie crunt cu ei.

Cuplul a trăit o frumoasă poveste de dragoste, cei doi își întemeiaseră o familie minunată și numeroasă, așa cum au visat mereu. Însă în timpul celei de-a cincea sarcini, Diane și soțul ei au aflat o veste șocantă: bărbatul a fost diagnosticat cu cancer în fază avansată.

Vestea a fost ca un fulger, mai ales că Diane abia aflase de cea de-a cincea sarcină. În ciuda tratamentului pe care soțul ei l-a primit pe parcursul celor 9 luni cât a fost ea însărcinată, starea lui s-a înrăutățit grav și medicii se așteptau din clipă în clipă ca organismul lui să cedeze.

Din acest motiv, Diane a decis să nu mai aștepte până când i se va declanșa travaliul ci să le ceară doctorilor să i-l declanșeze. Asta pentru ca și cel de-al cincelea copil să-și vadă tatăl măcar câteva clipe, iar soțul ei să-și cunoască copilul înainte de a se stinge.

Așadar, Dianei i-a fost provocat travaliul și a născut o fetiță sănătoasă. Când și-a dat seama că soțul ei avea să se stingă, Diane a mers cu copilul la el. Deși era conectat la aparate și abia mai putea respira, bărbatul și-a dorit foarte mult să-și țină în brațe copilul.

Imaginile sunt extrem de emoționante. Diane știa de la medici că clipele soțului ei sunt numărate, așa că a decis să lase copilul în brațele bărbatului până acesta s-a stins.

'Când mi s-a indus travaliul el era acolo, în aceeași cameră lângă mine. După ce asistenta a curățat copilul, m-am uitat la el și i-am văzut durerea din ochi. A luat copilul în brațe și i-a spus cât de mult o iubește și că este tatăl ei. (…) Când mi-am dat seama că nu mai rezistă, vedeam pe monitor, după bătăile inimii că se stinge, am mers și i-am pus copilul în brațe. L-am lăsat la el în brațe până când nu a mai respirat.

O să-mi lipsească enorm. O să-mi fie foarte dor de el. Eram atât de îndrăgostiți', a povestit Diane.

Video- Youtube
Foto: captură video


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Familie