Îţi place să bârfeşti?

Ai intalnit pe cineva care sa nu stea niciodata la o barfa? Greu de crezut. Mai ales ca „micile discutii de la colt” nu numai ca iti satisfac curiozitatea, dar iti pot aduce si beneficii neasteptate…
Deseori, intalnim la cei de langa noi o atitudine negativa fata de barfa, dar aceasta retinere este mai degraba o incercare de mentinere a prestigiului social – suntem educati ca nu este frumos sa facem asta si, ca urmare, ne este greu sa recunoastem ca ne place sa „furam uneori cateva minute pentru o mica sueta cu prietenii sau colegii.

Expertii in comunicare spun ca aproape doua treimi din conversatiile noastre zilnice se inscriu in aceasta categorie si, mai mult decat atat, ca ea constituie un canal important de circulatie a informatiei. De la zvonurile cu tenta de senzational despre VIP-uri, pana la palavragelile intre vecini, barfele reflecta o nevoie de comunicare absolut fireasca.

Cel mai important este insa ca doar o mica parte dintre ele au urmari negative – majoritatea iti pot da indicii folositoare pentru un serviciu mai bun, o viata sentimentala mai frumoasa sau relatii de prietenie mai stranse.

 

De ce sa barfim?

A barfi cu prietenii, colegii sau cunostintele intamplatoare este o modalitate foarte eficienta de a fi la curent cu ceea ce se intampla in imediata ta apropiere sau in sferele mai indepartate, dar de interes general. De multe ori, cand iti ajunge la urechi un zvon aparent lipsit de importanta, intelegi, mai devreme sau mai tarziu, ca, de fapt, ai aflat inaintea altora un amanunt care iti poate fi de folos la serviciu sau acasa.

Nu mai putin important este faptul ca micile barfe pe care le auzi te ajuta sa ai o perspectiva mai clara asupra comportamentului celorlalti: poti intelege de ce acestia actioneaza intr-un anumit fel, le poti acorda circumstante atenuante pentru o reactie aparent exagerata si poti prevedea ce vor face in continuare.

 

La serviciu…

Ca orice alt grup social, cel profesional se bazeaza si el pe comunicare – care, de cele mai multe ori, depaseste problemele legate strict de serviciu, incluzand si viata personala a membrilor grupului. Aceasta din urma constituie, de regula, subiectul conversatiilor dintre colegi; mai mult decat o simpla deconectare, micile discutii libere reprezinta o modalitate sigura de intarire a relatiilor sociale si profesionale din grupul respectiv.

In plus, din barfele de la birou poti afla amanunte extrem de utile – de exemplu, despre un post liber, ocazia de a urma un curs de specializare sau detalii despre exigentele sefilor. Vei sti mai bine cum te poti face remarcata sau, auzind ce se zvoneste despre dispozitia sefului in ziua respectiva, vei sti daca este sau nu momentul sa-i ceri o favoare oarecare.
Chiar daca nu este cazul sa te feresti de ele, e bine sa fii atenta ce zvonuri impartasesti celorlalti si cum anume le formulezi – cu alte cuvinte, nu uita sa respecti si cateva „reguli” ale suetelor.

  • Cand reproduci un zvon, fereste-te sa minti sau sa exagerezi. Poti fi pusa intr-o situatie neplacuta si poti aduce prejudicii celor despre care vorbesti.
  • Evita sa discuti pe un ton malitios. Ceilalti te vor considera invidioasa si, pe viitor, se vor feri sa mai discute cu tine.
  • Atunci cand auzi un zvon si ai intentia sa il impartasesti si altora, asigura-te ca cel care ti l-a spus este o persoana de incredere. Altfel, cand vei discuta cu altii pe aceeasi tema, s-ar putea sa scazi mult in ochii lor din cauza zvonurilor false pe care le vehiculezi.
  • Daca ti se cere sa fii discreta in legatura cu un anumit zvon, nu ezita sa respecti aceasta doleanta. In caz contrar, toti ceilalti isi vor pierde increderea in tine si te vor exclude din cercul lor, izolandu-te.
A.L., 32 de ani:
„Eram nou venita in firma si, in ciuda pregatirii mele, mi s-a dat un post inferior, pe motiv ca cel dorit de mine nu este liber. Mi-am facut repede amici printre colegi si am aflat ce se zvonea – cel care ocupa postul la care visam intentiona sa plece la alta firma. Ca atare, mi-am abordat seful, reamintindu-i ca pregatirea mea corespunde acelui post. In final, am avut succes.”

 

… si acasa

Chiar si in familie, micile flecareli au rolul de a consolida relatiile intre membrii acesteia. Mai ales daca rudele tale traiesc in alte localitati, micile discutii la telefon, de exemplu, sunt cel mai bun mijloc de a mentine legaturile si de a fi la curent cu bucuriile si problemele celor la care tii.
Conversatiile de acest gen, in familie sau in grupul de prieteni, dau, in plus, ocazia exprimarii libere a opiniilor referitoare la diverse situatii.

Impartasindu-i partenerului tau „ce se mai aude” si fiind atenta la reactiile si parerile lui, il vei cunoaste mai bine, vei afla cum gandeste si cum s-ar putea sa reactioneze in anumite momente ale vietii.
Poti include si copiii in micile discutii de familie – ai putea fi surprinsa cand ti se vor dezvalui fatete, pana atunci nevazute, din viata si activitatea lor la scoala sau in grupul de prieteni.

R.M., 25 de ani:
„Obisnuiesc sa-i impartasesc prietenului meu multe din ceea ce aud la birou. Povestindu-i cat de suparata era o colega al carei sot refuza vehement sa aiba copii, am ramas surprinsa cand am aflat ca prietenul meu gandea la fel. De atunci, am inceput sa-mi pun mari semne de intrebare privind casatoria pe care o planuim – oare cate alte lucruri esentiale nu stiu inca despre el?…”

 

Oricum, respecta regulile!

A participa la cleveteala celorlalti presupune, in primul rand, sa fii acceptata in cercul lor. Daca ti se intampla prea des sa fii ultima care afla un zvon oarecare, inseamna ca ceilalti nu au incredere in tine sau nu pun pret pe parerile tale. Gandeste-te la acest lucru data viitoare, cand vei intalni o persoana care iti spune, pe un ton superior, „Eu nu barfesc!” si vei intelege ca, de fapt, ar putea fi vorba de un dezavantaj.

Pe langa consecintele benefice ale acestui gen de discutii, nu trebuie sa neglijam nici aspectele ei negative. Modul in care te exprimi atunci cand iei si tu parte la o sueta iti poate afecta imaginea si poate aduce neplaceri celor din jur. Este usor sa iti dai seama de asta daca te pui in situatia celui despre care se raspandesc zvonuri rautacioase sau chiar false.
Citeşte mai multe aici

URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Familie