Motivul surprinzător pentru care o mamă a decis că nu-și va lăsa niciodată copilul să plângă

Dayana și soțul ei au fost în extaz când au aflat că vor deveni părinți, iar momentul în care copilul a venit pe lume a fost unul dintre cele mai fercite momente din viața lor.

Primele luni de viață ale copilului au fost unele minunate, simțeau că un vis li s-a împlinit, dar și dificile, pentru că, de multe ori, aveau impresia că nu știu cum să calmeze copilul.

Într-o zi, soțul Dayanei a venit acasă și a găsit-o în pătuțul copilului cu bebelușul în brațe și a rămas uimit. Acesta i-a făcut o fotografie pe care Dayana a postat-o și a și explicat de ce stătea în pătuțul copilului.

Citește și: De ce plâng bebeluşii noaptea?

'Eram epuizată în momentul în care mi-am amintit promisiunea pe care i-o făcusem fetiței mele cu ceva timp în urmă. Am fost cu ceva timp în urmă la o conferință a unui om care petrecuse o bună perioadă de timp în Uganda, Africa, într-un centru cu peste o sută de copii orfani.

El ne-a spus că acolo era o liniște incredibilă, ceea ce era șocant pentru un loc în care se aflau atât de mulți copii. Acești copii încetaseră de mult să mai plângă, tocmai pentru că și-au dat seama că nimeni nu venea la ei atunci când plângeau, pe nimeni nu interesa de nevoile lor', a povestit Dayana.

Acela a fost momentul în care a mers acasă și și-a strâns copilul tare la piept și i-a promis că veni la ea de fiecare dată când va plânge.

'Ne-am promis că vom fi mereu acolo pentru ea, o vom asculta, o vom susține, îi vom arăta că-i suntem aproape', a mai spus Dayana.

Dayana a mai spus că o chinuie gândul că, în lumea asta, sunt sute de copii în tăcere, cărora nu are cine să le facă o astfel de promisiune, la care nu merge nimeni atunci când plâng.

Citește și: : Cum să calmezi un bebeluș care plânge, într-o clipă. Tehnica simplă dezvăluită de un pediatru cu experiență | VIDEO

Sursă: heartwarming.com
Foto: Hepta


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Copilul tau