Ne pregătim pentru KINOdiseea

Cele mai bune filme noi pentru copii sosesc din toată lumea, pe marile ecrane din București.

 

KINOdiseea invită toți copiii iubitori de cinema să participe la concurs pentru a face parte din juriul festivalului.

 

Între 14 și 19 noiembrie, KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Copii, vine în întâmpinarea dorinței copiilor de o mică vacanță și se întoarce la București pentru cea de-a șasea ediție. Șase zile de filme, animații 3D, o Competiție cu cele mai noi producții internaționale pentru publicul tânăr, în premieră în România, completate de o retrospectivă cu filme clasice, numeroase scurtmetraje europene pentru cei mai tineri spectatori, workshopuri de educație cinematografică, sesiuni de Q&A cu echipele de filmare, petreceri tematice și întâlniri cu actori și regizori străini își așteaptă publicul la Cinema Studio și Cinemateca Eforie.

La cea de-a șasea ediție KINOdiseea sunt confirmate 15 filme în competiția oficială și în cadrul secțiunii Panorama, peste 100 de scurtmetraje de care se vor putea bucura atât cei mici, cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani, cât și cinefilii și publicul amator de povești fără vârstă sau target. Titlurile din secțiunea Competiție au avut premiera mondială anul acesta la festivaluri precum Berlin IFF și Toronto IFF.

Juriu de copii

Anul acesta, competiția va fi prezidată de un juriu de copii ales în urma unui concurs. Toti copiii iubitori de film, cu vârste între 8 și 14 ani sunt invitați să trimită o scurtă recenzie a unui film, (între 100 și 250 cuvinte) la adresa [email protected] până la 31 octombrie. Câștigătorii vor avea parte de o experiență unică, de șansa de a urmări gratuit cele mai bune filme, de a cunoaște profesioniști din lumea filmului și de a se bucura de numeroase surprize.

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri