Povesti de alungat frica

Povestile au rolul lor in invatare, in dezvoltarea imaginatiei, a creativitatii, dar au si efect curativ. Nu doar povestile terapeutice folosite de psihoterapeut, ci si cele pe care le putem „inventa” noi, parintii.

Nu mi-a venit sa cred cand zilele trecute, pe cand spalam geamurile, o cioara ametita a intrat la noi in sufragerie. Era foarte galagioasa, ca si noi, care tipam isterizate, pentru ca pasarea speriata se izbea de mobila si croncanea.

In cele din urma a iesit pe fereastra pe care intrase, insa fetita noastra s-a speriat rau si nu s-a mai miscat din spatele canapelei mai bine de o ora. Nici nu mai putea plange – spunea doar „inchide geamul”.

Si acum, dupa cateva zile, nu indrazneste sa se uite la geam, si cum intra intr-o camera baga intai capul pe usa, cu frica, se uita sa vada daca fereastra este deschisa si apoi fuge spre locul unde are treaba.

Nu mai sta singura intr-o incapere si noaptea are cosmaruri cu cioara. Ii tot spun ca e doar o pasare si ca niciodata nu va mai intra ceva pe geam, tot nu se linisteste. Oare va ramane asa?

Nu va ramane asa, cu siguranta, si nici nu va capata o fobie fata de pasari daca o ajutati sa treaca peste asta. Incidentul acela a fost destul de traumatizant prin imprevizibilul si spectaculosul desfasurarii evenimentelor.

Faptul ca ii tot spui ca nu se va mai repeta evenimentul nu e de natura sa o linisteasca – la varsta ei, rationamentele logice nu au valoare si nici cuvantul „niciodata” nu are semnificatie. Mai ales ca poti avea surpriza ca data viitoare sa intre un future, o vrabie, o frunza. Deci ceva tot mai poate intra pe geam, chiar si lucruri infricosatoare se mai pot intampla.

Prin urmare, ar trebui sa gasim alta modalitate de a face copilul sa isi regaseasca sentimentul de siguranta, mai degraba decat sa ii facem sa uite. As zice sa cumparam o jucarie de carpa in forma de cioara sau sa desenam o cioara pe hartie si apoi o decupam si incepem povestea ciorii.

De exemplu, cum o pasare neagra speriata de o masina, a fugit ametita din copac si a vrut sa se ascunda la un copil, sa o apere de masina cea rea. Si a intrat la copil in casa, si cu vocea ei cea ragusita a inceput sa croncane, povestind cum s-a speriat ca o bleaga de o masina si ca nu stie ce sa faca. Insa copilul s-a speriat de ea, pentru ca nu a inteles ce ii spunea cioara, iar cioara a plecat sa se lupte cu frica ei de masini. Si a invins.

Toata aceasta varianta prescurtata trebuie imbogatita cu dialoguri intre cioara si masina, intre copil si cioara, intre mama si cioara, apoi trebuie detaliat felul minunat si curajos in care cioara a pornit sa isi invinga frica de masini, imprietenindu-se cu o masinuta de jucarie stricata, aruncata la gunoi de un copil.

Nu va speriati daca va trebui sa spuneti aceeasi poveste zile sau saptamani la rand – copilul invata astfel sa isi controleze frica.

Controlul fricii
Prin povestile prin care incercam sa lamurim (in joaca) evenimentul neplacut care a avut loc, nu ii vom spune niciodata copilului ca nu are rost sa ii fie frica, ca nu trebuie sa simta ceea ce simte, caci astfel se va simti respins, neinteles.

Cu ajutorul povestii dam o nota amuzanta, de vulnerabilitate „agresorului” care ne-a speriat copilul si il vom face sa fie la fel de vulnerabil ca cel mic. Ba mai mult, ii vom imprieteni, ca sa nu avem surpriza dezvoltarii unei fobii de animale, pasari sau insecte. Daca nu suporta expunerea la o jucarie de forma „agresorului” (in cazul nostru – o cioara), vom spune in primele zile povestea desenand-o pe foi de hartie.

Text: Cristiana Haica; Foto: Hepta
 

Recomandari
Unica.ro
Recomandari shopping
Glamour.ro
Mai multe din 2 - 3 ani