Provocările unui părinte singur

Spunem ca este greu să fii părinte, întrucât responsabilitățile care decurg din creșterea unui copil sunt nenumărate și deseori apăsătoare. Cu atât mai mult, un părinte singur este în situația de a compensa lipsa celuilalt, atât emoțional și educațional, cât și financiar. Cu toate greutățile cotidiene, a fi unicul îngrijitor al unui copil este o provocare căreia un număr semnificativ de părinți trebuie să îi facă față.

 

Suferinta cauzata de pierderea partenerului de viata, indiferent de cauze, este una profunda si apasatoare, cu care ne confruntam diferit cand suntem singuri. Cand insa in cuplu s-a nascut un copil sau mai multi, suferinta personala cade in planul secundar, pentru a putea oferi acestora sprijinul necesar in continuare. Un divort sau o despartire afecteaza si copilul, nu numai cuplul, iar preocuparea ca acesta sa nu simta marcant ruptura si sa ramana echilibrat, ne poate abate de la suferinta proprie.

De multe ori, auzim ca un astfel de moment este depasit tocmai cu ajutorul copilului asupra caruia ne concentram si care ne ajuta sa trecem mai usor peste criza. Dar parintele care nu lucreaza asupra modificarilor aparute in propria viata, care nu este ajutat sa depaseasca pentru sine evenimentele, este un parinte a carui viata personala poate ramane afectata pe termen nelimitat. Principalele lui dificultati, atunci cand a ramas singur in viata copilului, sunt atat acelea de a asigura o liniste financiara, cat si de a compensa lipsa celuilalt parinte.

Pentru a afla mai multe despre acest aspect, am apelat la ajutorul domnului Bogdan Cuc, psiholog, care ne spune ca „primele dificultati sunt cele care tin de specificul rolului celuilalt parinte. Aici putem vorbi despre lipsa unui model, masculin sau feminin, pe care parintele prezent nu il poate oferi. Pe de alta parte, acest model poate fi preluat de catre copil din mediul sau ori poate fi construit in absenta.

Dar si aici este foarte important ce inseamna familie monoparentala, adica din cine este compusa: o mama si o fiica, o mama si un fiu, un tata si o fiica sau un tata si un fiu. Pe de alta parte, daca celalalt parinte este prezent activ in viata copilului – sau a copiilor, daca sunt mai multi – asta poate sa reduca din dificultatile cu care se confrunta copilul. Ceea ce poate fi o dificultate importanta, este aceea de imagine, adica aceea de a (se) confrunta (cu) modul in care statutul sau este reflectat de cei din mediu: colegi, prieteni etc.

Aici, un rol foarte important il are parintele sau parintii, in cazul in care exista amandoi, chiar daca sunt separati. Este important sa i se explice copilului, dar mult mai important sa il/o asculte si sa ii fie alaturi atunci cand se confrunta cu dificultati generate de modul in care este reflectat in grupul de colegi, statutul sau, o parte a identitatii sale“.

Asadar, copilul, la randul sau, poate trece prin cateva traume, atat privind noua situatie familiala, cat si reactia celor din jur legata de noul lui statut. Este foarte adevarat ca fiind, din pacate, o situatie destul de frecventa, el va gasi copii cu situatii similare, cu care sa se identifice. Pe de alta parte, va exista durerea de a-i auzi pe cei din jur povestind despre diferite implicari, in viata lor, ale unui parinte care lui ii lipseste.

In cazurile fericite, parintele nu absenteaza complet si definitiv din viata propriului copil, echilibrand relativ situatia. Pe de alta parte, modelul parental care lipseste, de multe ori poate fi suplinit de un alt membru al familiei, cu care copilul se simte in largul lui si pe care il simte protector.

 

Carențe afective

De regula, cele mai frecvente sau acute modificari se remarca la nivel emotional, atat in momentele si perioada imediat urmatoare acestei schimbari, cat si pe termen lung,

in capacitatea de maturizare emotionala. Majoritatea adultilor care, in copilaria relativ mica, a trecut prin pierderea – de orice natura – a unui parinte, va manifesta fie carente emotionale, fie compensari in acest domeniu. Desigur, si acestea vor varia, in functie de sexul copilului, fiind diferite la baieti si fete, precum si de sexul parintelui care pleaca.

Marina are 35 de ani, iar la varsta de zece ani, parintii au divortat, ea ramanand cu mama. „Tata a absentat complet timp de zece ani, revenind apoi sub forma unei… rude distante. I-am simtit mereu lipsa, pe care, o perioada, am compensat-o prin prezenta unchiului meu. Din pacate, el a murit cinci ani mai tarziu, si acest eveniment m-a marcat poate mai mult decat lipsa tatalui.

Modelele masculine au ramas fratele meu, copil si el pe atunci, si bunicul. Acum, remarc un handicap in relatia mea cu barbatii, pentru care urmez terapie de un an si jumatate. Ma ajuta sa reechilibrez balanta in favoarea mea. In continuare insa sunt foarte marcata cand ma despart de un partener, chiar daca decizia imi apartine. Simt parca durerea tuturor plecarilor si ma simt abandonata.“

Bogdan Cuc, psihoterapeut, afirma: „Desi la prima vedere avem de-a face cu un dezechilibru, prin absenta unui parinte, in principiu, nu putem vorbi despre niste carente specifice, care sa derive in mod direct si absolut din statutul de copil provenit dintr-o familie monoparentala. Absenta unui parinte poate sa faca dificile procesele de dezvoltare, in absenta unui model apropiat.

Daca vorbim despre impactul pe care poate sa il aiba asupra unui copil apartenenta sa la o familie monoparentala, sunt mai multi factori care ar trebui luati in calcul: daca este vorba despre o mama singura sau despre un tata singur, daca este vorba despre o fata sau un baiat, daca parintii sunt divortati sau unul dintre parinti este decedat, daca cel mic si-a cunoscut celalalt parinte, daca tine legatura cu celalalt parinte, daca exista bunici si care este rolul lor etc.

Existenta fratilor sau a surorilor poate schimba foarte mult situatia. Toate aceste elemente ale realitatii vietii copilului sunt importante si pot determina modul in care se construieste identitatea sa“.

„Am fost crescut de mama, intrucat tata a murit cand aveam 12 ani. Am avut ocazia sa il parinte singur2cunosc si inca pastrez foarte multe amintiri despre el. Am spus de multe ori ca am avut norocul sa am un tata grozav, chiar daca pentru prea putin timp. Mama a incercat sa compenseze aceasta lipsa, la fel si ambii mei bunici, dar recunosc ca el mi-a lipsit mereu din viata mea.

Cu toate acestea, am invatat foarte multe de la cei doi bunici, care au incercat vadit sa compenseze aceasta lipsa. Ce regret este ca mama nu si-a refacut viata si, cumva, eu raman barbatul din viata ei. De multe ori simt nevoia sa ma desprind, dar am deseori remuscari cand o stiu singura. Incerc sa echilibrez situatia, dar nu mi-e foarte usor.“

 

Viața personală a părintelui singur

Resursele unui parinte singur de a-si reface viata personala depind, in primul rand, de modul de abordare a relatiilor. Exista un tipar al fiecarei persoane in parte, care fie poate comunica foarte mult, fie poate fi mai retrasa din fire, iar acest tip de comportament este acelasi dintotdeauna. Desigur, noul statut de parinte vine cu alte perspective in alegerea unui partener. Ca parinte, cautam nu doar un partener pentru noi, ci si un parinte pentru copil. Prin urmare, acceptarea acestuia din partea celui mic devine importanta. In egala masura, este importanta si acceptarea copilului si resursele noului partener de a se integra in ecuatie.

Psihologul Bogdan Cuc afirma: „Cred ca aceste resurse nu deriva din statutul sau rolul de parinte, ele au legatura cu imaginea de sine, ca femeie sau ca barbat. Ceea ce este important de specificat este modul in care se poate lua o asemenea decizie. Chiar ideea de refacere a vietii presupune o anumita viziune asupra relatiilor cu un partener sau cu o partenera.

 

citește continuarea articolului aici

Recomandari
Unica.ro
Recomandari shopping
Glamour.ro
Mai multe din Familie