Sfarsit de saptamana in familie

De cand familia voastra e mai numeroasa, o data cu venirea pe lume a micutului, sfarsiturile de saptamana parca nu mai au aceeasi semnificatie.

Ti se pare tot mai dificil sa planuiesti o iesire in trei, sa faci liste de obiecte nelipsite din bagaj si sa alegi locatia potrivita.

Copilul tau e deja marisor sau, dimpotriva, e la varsta marilor intrebari? Nici o problema, solutii se gasesc pentru orice categorie de varsta.

Cu copilul la drum

Plecati din localitate la urmatorul sfarsit de saptamana? In primul rand, inarmeaza-te cu multa, multa rabdare. Verifica starea tehnica a automobilului, alege un scaun de calatorie (daca ai un bebelus), verifica daca toate centurile de siguranta se inchid perfect.

Daca nu pleci cu masina personala, verifica daca ai biletele (de tren sau avion). Urmeaza apoi maruntisurile care iti vor permite sa petreci doua zile relaxante alaturi de sotul si copilul tau.

Alege lumina
Daca aveai impresia ca o calatorie pe timpul noptii il va ajuta pe copil sa ignore plictiseala drumului, s-ar putea sa te fi inselat. Parintii care au incercat deja aceasta metoda iti recomanda sa renunti. Micutul va fi artagos, nu va putea dormi in masina si va fi obosit la sosire. Poate nu crezi… Fa un mic test: la ora de culcare, ia copilul in pijama, imbraca-l repede, suie-l in masina si plimba-l prin cartier.

Lupta cu plictiseala
Daca drumul cu masina va fi mai lung si sansele ca al tau copil sa se plictiseasca sunt prea mari, nu uita acasa muzica lui preferata si, daca e cazul, casetele sau CD-urile cu povesti. A trecut de vremea povestilor? Atunci poti sa-i pastrezi interesul treaz cu carti inregistrate pe banda, cititul este exclus in masina – i se va face rau copilului si nici tie nu-ti recomandam experienta.

Nu uita de jucarii
Doar nu te astepti ca micutul tau drag sa stea cuminte in masina, pe bancheta si sa se uite pe geam? Peisajul nu-i va spune nimic, oricat de incantata te vei arata tu si oricat de multe i-ai povesti. Va veni momentul in care va declara sus si tare ca s-a plictisit.

Tu, insa, te-ai pregatit de acasa cu tolba plina de jucarii. Experienta altor parinti dovedeste ca un joc tip Lego te va ajuta pe drum. Nu ignora insa nici alte jocuri sau jucarii preferate de copil.

Fa-ti provizii!
Chiar daca ti-ai obisnuit copilul sa nu ciuguleasca intre mese, poti fi sigura ca atunci cand plecati la drum i se va face foame. Asa ca pregateste-te cu dulciuri (nu prea multe), suc (de preferat natural si fara acid) si fructe din plin. Cum i se face „pofta de ceva, cum ii plasezi un mar si ca sa nu aiba impresia ca este „napastuit de soarta, mananca si tu unul alaturi de el.
Poti sa-i si explici cat este de sanatos.

Multimile dezlantuite
Daca deplasarea din week-end are loc cu avionul, atunci trebuie sa fii atenta la mai multe lucruri legate de copilul tau: sa aiba nasul desfundat, sa fie tot timpul in preajma ta (pe aeroport sunt multi oameni, micutul se poate rataci), sa nu aiba la el obiecte ascutite – briceag, forfecuta, pila de unghii – ca sa nu ai probleme la punctul de control.

Toata familia acasa
S-a anuntat vreme cam mohorata? Nu v-ati hotarat asupra destinatiei? Mai bine stati cu totii acasa, bucurandu-va de caldura familiei. Ca sa nu ramaneti, insa, inchisi in camerele voastre, tu esti cea care trebuie sa iei initiativa si sa pregatesti pentru toata familia un program… de divertisment. Daca spatiul permite, jocurile urmatoare sunt potrivite si pentru excursii.

Micul pictor
Urmatoarea activitate este potrivita pentru copii mici, dar si pentru adolescenti. Amesteca o lingura de vopsea alimentara sau acuarele praf cu o lingura de sapun lichid sau detergent. Acopera pervazul cu carpe sau ziare, inarmeaza toti membrii familiei cu pensule si pictati pe toate geamurile vitralii. Se pot curata cu detergent de ferestre.

Hochei pe… masa
Pune cateva teancuri de carti mai grele pe marginea mesei (ca sa marchezi terenul); lasa loc liber pentru porti. Ca bete de hochei, foloseste tacamuri (coada de lingura este cea mai potrivita). In loc de puc, decupeaza dintr-o bucata de carton mai groasa un cerc cu diametrul de cinci centimetri. Fa-ti si o tabela de scor!

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Relatii