Simptomele trombofiliei in sarcina. Boala poate opri sarcina din evolutie

Trombofilia este o afectiune frecventa in randul femeilor insarcinate, iar complicatiile acestei boli pot fi foarte periculoase pentru mama si copil. Vezi care sunt simptomele trombofiliei in sarcina si cum se trateaza trombofilia.

Trombofilia este o anomalie de coagulare a sangelui, ce creste riscul de tromboza (formarea de cheaguri in vasele de sange).

Odata ce ramane insarcinata, o femeie este de 4-5 ori mai predispusa sa dezvolte un tromboembolism venos, din 3 motive principale:

  • proteinele de coagulare a sangelui se modifica (hypercoagulare), proces menit sa diminueze sangerarile in urma nasterii.
  • venostaza – fluxul sangelui este incetinit prin vene, in principal in cele din picioare.
  • disfunctia endoteliala – iritarea vaselor de sange si a proximitatii lor (in urma unor leziuni, rani sau in urma stresului si a tensiunii marite)

Simptomele trombofiliei in sarcina

Cele mai comune dintre simptomele trombofiliei in sarcina sunt:

  • Umflarea unui picior (inegal fata de celalalt)
  • Durere in picior
  • Zona umflata sau dureroasa este mai calda decat restul piciorului
  • Roseata sau decolorare in acea zona
  • Tuse cu sange
  • Puls ridicat
  • Respiratie rapida
  • Tromboza Venoasa Profunda
  • Embolism Pulmonar

Majoritatea femeilor care sufera de trombofilie au sarcini obisnuite, lipsite de evenimente.

Riscul de pierdere a sarcinii, o complicatie mentionata si mai jos, este unul foarte scazut.

Factori de risc pentru Tromboza Venoasa Profunda

  • Femeia insarcinata sau un membru al familiei a fost deja diagnosticat cu TVP
  • Femeia insarcinata este fumatoare sau expusa fumatului pasiv frecvent
  • Varsta mai mare de 35 de ani
  • Zborul des cu avionul pe distante lungi in timpul sarcinii
  • Sarcina multipla (gemeni, tripleti, etc)
  • Sedentarism
  • Una sau mai multe cezariene anterioare

Complicatiile ce pot aparea in cazurile de trombofilie in sarcina:

  • Preeclampsia – caracterizata in principal de tensiune marita
  • Placenta abruptio – desprinderea placentei de uter
  • 3 sau mai multe pierderi de sarcina
  • pierderi de sarcini avansate (in al treilea trimestru)
  • trombofilia poate creste si riscul de cheaguri de sange la nivelul placentei sau dupa nastere.

Tratamentul pentru trombofilie

Singurul tratament pentru a preveni formarea vaselor de sange consta in anticoagulante, precum Heparina sau Aspirina, administrate numai la indicatiile medicului.

Aceste medicamente nu pot elimina cheagurile de sange deja formate, insa pot preveni formarea unora noi.

Profilaxia TVP in trombofilie

Prevenirea Trombozei Venoase Profunde este extrem de importanta. Un stil de viata sanatos si miscarea facuta zilnic, evitand statul pe scaun prelungit, pot tine cheagurile de sange la distanta.
Fumatul si expunerea la fumat pasiv trebuie incetat de urgenta in cazul femeilor insarcinate diagnosticate cu trombofilie.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Sanatate