Turismul medical – ce nu știu românii

Dacă vacanțele și excursiile se plătesc din propriul buzunar, turismul medical beneficiază (mai nou, în toate țările UE) de compensare din partea statului, la nivelul tarifelor din România. Acest lucru este prevazut în Directiva Europeană 24/2011, care a intrat în vigoare pe 25 octombie 2013. Puțini sunt însă cei care chiar profită de noua directivă, despre care nici măcar nu au aflat. Uite ce nu știu românii despre turismul medical.

 

Prin Directiva Europeana 24/2011 se acopera servicii medicale uzuale, inclusiv  investigatii, pacientul avand dreptul sa isi aleaga locul unde doreste sa se trateze in UE – in sistemul public sau privat – urmand ca dupa tratament sa mearga cu documentele catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, pentru a-i fi decontate o parte din cheltuieli, la nivelul tarifelor din Romania (tratamentele pe termen lung si transplanturile de organe nu sunt acoperite de aceasta directiva). Daca pana acum solicitarea autorizarii prealabile era o regula, acum aceasta ar trebui sa fie o exceptie. Pentru urgente, va fi folosit in continuare Cardul European de Sanatate, emis de CNAS.

Un alt acord in domeniul sanatatii a fost încheiat intre Romania si Turcia, la Ankara, la 6 iulie 1999 si ratificat de Romania prin Legea nr. 551/2002. Este aplicabil mai multor categorii de persoane asigurate, iar serviciile medicale se acorda in conformitate cu legislatia statului pe al carui teritoriu sunt furnizate acestea. Decontarea serviciilor medicale se efectueaza intre institutiile competente ale celor două tari, respectiv Casa Nationala de Asigurari de Sanatate din Romania si Presedintia Institutiei de Asigurari Sociale (SSKB) din Turcia. Decontarea se realizeaza la nivelul tarifelor utilizate in sistemul de securitate social din statul pe al carui teritoriu au fost acordate serviciile respective.

Numarul celor care au nevoie de tratament in strainatate (cu suportul asigurarilor publice) nu este acesta neglijabil. In 2011 pe baza formularului E112/S2 – singura posibilitate de tratament in strainatate, de pana acum – 1022 de pacienti s-au tratat in UE, iar in 2012 numarul acestora a crescut la 1300. Insa ponderea celor care au ales sa se trateze in strainatate, fara sa apeleze la decontare din partea statului, este mult mai mare. Estimarile se situeaza la nivel de zeci de mii de romani, care achita integral interventii de neurochirurgie, oncologie, neurologie, pentru malformatii cardiace, transplant de organe si altele, in renumite spitale din Austria, Germania, Franta, Italia, Spania, Turcia sau chiar Ungaria.

Ce se cunoaste inca si mai putin este ca, inaintea lansarii Directivei Europene 24/2011, a fost realizat un studiu Eurostat in toate tarile membre, inclusiv in Romania, la nivelul populatiei generale, legat de dorinta de tratament in orice stat membru UE, vizand ce ii motiveaza pe oameni sa aleaga asistenta medicala transfrontaliera si turismul medical, versus cauzele care ii impiedica. Mai mult de jumatate dintre romani, respectiv 56%, si-au manifestat dorinta de a merge la tratament intr-un alt stat membru UE, situandu-se, in aceasta privinta, mult inaintea bulgarilor – 46%, ungurilor – 45% sau cehilor – 40%.

Intrebati care sunt cauzele care ii impiedica sa mearga la tratament in strainatate, 44% dintre romani au declarat ca nu au suficiente informatii despre serviciile medicale din afara granitelor si aceasta situatie ii impiedica sa aleaga varianta turismului medical.

Pe de alta parte, conform aceluiasi Eurobarometru, printre motivele pentru care pacientii europeni, in general, aleg turismul medical sunt:turism medical

  1. Lipsa tipului de tratament in tara de origine – 91%;
  2. Calitatea mai buna a serviciului medical in strainatate – 78%;
  3. Timpul mai scurt de asteptare – 64%;
  4. Costuri mai mici – 48%.

In ultimii ani si piata serviciilor medicale private din Romania s-a dezvoltat intr-un ritm accelerat. Au fost inaugurate centre medicale specializate si ultraspecializate in ortopedie, chirurgie cardiovasculara, neurochirurgie, oncologie, radioterapie, fertilizare in vitro si oftalmologie. Turismul medical aduce anual in tara noastra peste 60.000 de straini interesati mai ales de stomatologie, chirurgie estetica sau tratamente anti-aging.  Insa ortopedia, oftalmologia, chirurgia cardiovasculara si fertilizarea in vitro sunt doar cateva dintre specialitatile cu un potential foarte mare de crestere. Dezvoltarea pietei turismului medical din Romania ar atrage dupa sine cresterea investitiilor in sanatate, salarii mai mari pentru medici, care nu ar mai pleca din Romania si, in ultima instanta, servicii medicale mai bune pentru pacientii romani.

Bazata pe aceasta nevoie de informare din Romania si din regiune, o initiativa privata vine in ajutorul romanilor oferindu-le informatie medicala de incredere. Astfel, www.clinicbouquet.ro este primul portal de informare medicala transfrontaliera din Romania, care reuneste date de contact ale clinicilor si spitalelor din tara, din tarile UE si din Turcia, spitale de stat sau private, ce pot fi in contract cu diversi asiguratori.

Pe site, persoanele care cauta o solutie medicala specializata din tara sau din strainatate, pentru ei sau pentru cineva apropiat, pot vizualiza gratuit institutii medicale specializate, pot alege variante potrivite si pot scrie direct si gratuit clinicilor si spitalelor din Romania, tari UE sau Turcia, solicitand informatii suplimentare, direct de la sursa.

Disponibil si in limba engleza, pe platforma www.clinicbouquet.com, acest portal prezinta si clinicile romanesti in strainatate, preturile accesibile la servicii medicale practicate in Romania – chiar si cu 80% mai mici decat in tarile de origine – fiind foarte atractive pentru pacientii straini. Si timpul mai scurt de asteptare este un criteriu in favoarea noastra, fiind mult mai redus, fata de 2-3 luni cat este necesar, spre exemplu, pentru o simpla programare pentru un RMN, in Marea Britanie.

Afisarea clinicilor e disponibila si sub forma unei harti, pacientul putand lua in considerare si criteriul proximitatii. Cea mai nou lansata este Harta Maternitatilor din Romania, concept unic dezvoltat pentru ajutorul  viitoarelor mamici.

 

foto Shutterstock

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Familie