Acel lucru pe care nu trebuie să-l spui niciodată copilului tău

Cuvintele spuse la repezelă sau la nervi pot lăsa urme adânci în mintea copiilor.

Ar bine să ne rezervăm puțin timp, chiar dacă este foarte dificil câteodată, să ne gândim cum ne răneau și pe noi, când eram mici, anumite cuvinte ale părinților, neamurilor sau chiar ale unor persoane străine.

”Durerea emoțională poate că este una ascunsă și ceilalți nu o văd, dar ea există acolo, în mintea, inima și sufletul nostru.” Aceasta este fraza care a determinat-o pe o mămică, profesoară de meserie, să analizeze cu mult mai multă atenție cuvintele spuse copiilor.

Nu este deloc ușor pentru un copil să audă de la persoanele dragi cuvinte precum ”mincinos”, ”prost”, ”imposibil”, ”obraznic” șamd, spune ea. Iar o scenă pe care a văzut-o într-un magazin a convins-o și mai mult de acest lucru.

”Ești îngrozitor”

Eram la rând într-un magazin, când am auzit o mamă șoptindu-i pe un ton incredibil de calm băiețelului ei: ”Ești un băiețel îngrozitor?”. Micuțul a încercat să se depărteze de mama lui și să scape din strânsoarea mâinii ei, dar nu a putut. Foarte trist, și-a plecat capul și a zis :”Da”- povestește femeia, mamă și ea la rândul ei.

Puteai să înțelegi tot ce trebuia să știi despre efectul acestor cuvinte asupra unui copil doar uitându-te la fața micuțului. Puteai să vezi cum acele cuvinte au devenit o parte din felul cum el se definește ca persoană acum, dar și pe viitor- ”Sunt o persoană îngrozitoare”.

Cu toții am citit probabil că ar trebui să fim foarte atenți și să facem distincție clară, atunci când punem etichete, între copil și comportamentul lui. Așadar comportamentul unui copil poate fi îngrozitor, dar nu și copilul. În realitate însă, copiii nu fac nici măcar această distincție.

Un exemplu: Un grup de cinci fetițe se joacă. Trish se uită la Suzie și spune: ”Suzie, părul arată caraghios!” Celelalte fete izbucnesc în râs. Ce va înțelege Suzie, că are o zi în care nu-i stă părul bine sau va tarduce acele comentarii prin ”Sunt urâtă”?

Mulți dintre copii nu reușesc să facă față unor astfel de remarci sau mai bine zis unor astfel de etichete. Acestea le pătrund adânc în minte și le va afecta viziunea și încrederea asupra propriei persoane.

Iar efectul acestor etichete este cu atât mai grav și mai nociv pentru copii atunci când acestea sunt puse chiar de părinții lor.

Când un părinte îi repetă de mai multe ori copilului că este într-un anume fel, acel copil va sfârși prin a crede acel lucru și a se comporta în consecință.

Până la urmă de ce trebuie să folosim cuvinte dure cu copiii noștri? Doar scopul nostru este, până la urmă, să creștem niște adulți încrezători în forțele proprii.

3 întrebări care pot îmbunătăți comportamentul unui copil

Atunci când un copil face un lucru greșit și se comportă ”îngrozitor”, așa cum spunea mama din magazin, pune-i trei întrebări: Ceea ce ai făcut este bine? Este periculos? Ai fost respectuos?

De la o anumită vârstă, aceste trei întrebări ar putea influența comportamentul unui copil ajutându-l să conștientizeze greșelile pe care le face, fără ca noi, părinții să punem etichete.

Ca mamă, educatoare, fost copil și actual adult vă implor: nu mai puneți etichete copiilor, chiar dacă de cele mai multe ori etichetele descriu cu adevărat comportamentul lor. Folosind cuvinte care motivează va fi mai ușor să obțineți ceea ce dorți de la copilul vostru.

Sursa:popsugar.com
Text: Alina Serea

 

Recomandari
Unica.ro
Recomandari shopping
Glamour.ro
Mai multe din Familie