Adoptia, un mod de a deveni mama

Lucrurile cu adoptia au mers relativ usor, spune Liliana, dar acum, dupa ce s-a schimbat legislatia, recunoaste ca i-ar fi mai greu din punct de vedere strict birocratic.

Acum, toate fazele procedurii de adoptie se desfasoara in instanta, nu exista termene clare si exacte pentru fiecare faza, se treneaza ingrozitor procedura, prin sistemul integrarii celui mic in familia largita pana la gradul al patrulea de rudenie si, in plus, se intra intr-un cerc vi-cios privind clarificarea situatiei juridice a copiiilor care pot fi adoptati.

Nu, nu crede ca ar exista o varsta ideala pentru a adopta un copil. „Sigur, ideal este sa fie cat mai mic, dar acum, cu noile reglementari care interzic institutionalizarea sub varsta de doi ani, contactul cu copii adoptabili este mai dificil. Acolo insa e altceva, si asta au simtit toate mamele adoptive cu care am vorbit.

E o chimie subtila a apropierii de copilul pe care il vezi, un simt special, un moment in care simti ca, uite, copilul asta va fi al tau! Clar, asa, fara ex-plicatii, si esti convinsa sufleteste ca nu va fi altfel.

Despre trairile primelor momente impreuna cu micutii adoptati, Liliana vorbeste cu ochii stralucitori ca de o bucurie stiuta doar de ea si pe care cu greu as putea s-o inteleg. „Ce-am simtit atunci?

Nu stiu sa explic prea bine. Ar trebui ca familiile care pot avea copii sa fie o vreme in locul meu, sa poata simti ce am simtit eu, ca sa inteleaga tot ce am trait. Prima data, ceva ca o strangere de inima: daca nu se poate? Dupa aia, indarjire, incet-incet incredere, apoi speranta, asteptare infrigurata, ca a unei sentinte – ori-ori, iar la urma fericirea, ca o implinire fara egal.

Sigur ca au fost multi care au vrut s-o descurajeze, chiar oameni la care nu s-ar fi asteptat. I-au zis ca-i o prostie, ca e riscant, ca poate fi doar o chinuiala in plus, ca car, ca mar, insa atunci cand a hotarat ca asta e calea, a hotarat si gata! „Eu voiam un copil. Si asta, nu pentru ca sa fiu in randul lumii, cum se zice, ci fiindca simteam ca a fi mama era o implinirea profunda a mea, ca om.

La plecare, Laura si David ma insotesc pana la usa. Gata, deja suntem prieteni. Se zbenguiesc fara astampar prin spatele Lilianei, pe langa geanta cu aparate de fotografiat, chicotesc, trag de cate un fermoar si se mandresc cu cate trei-patru jucarii in brate.

Privindu-i, am senzatia ca, acolo, in camera aurita de galbenul soarelui de iarna, pluteste, bine pastrata, ca un secret, viata tainica a unei femei. O viata care vorbeste de-spre dragoste si putere. Despre un drum poate usor, poate greu, dar pe care binele si raul au acelasi pret si unde, la sfarsit, tot ceea ce conteaza e zambetul. Zambetul cald al unei mame care stie ca iubirea pentru un copil nu poate fi invinsa niciodata.

Parintii adoptivi – vacile de muls' ale celor naturali
Cand o cunosc pe Otilia, ma conving rapid ca, deseori, curajul unei femei nu este absolut deloc ceea ce te-ai astepta sa fie. Prima impresie e ca nimic nu-i poate sta in cale. E deschisa, comunicativa si cu un aer cumva amestecat, parca tandru si nitel bataios.

Subtire si delicata, are ochii adanci, rotunzi si plini de povesti, doar ca in ei staruie uneori o urma de tristete. Otilia s-a decis, si ea, sa adopte un copil, insa acum asteapta… Pentru ea, imperfectiunile legislatiei si interesele unor oameni au ridicat deja bariere in calea dorintei de a avea un copil.

„Eram la un pas de a rezolva situatia, ma indragostisem deja de fetita care trebuia sa devina a mea, doar ca o prevedere stupida a noii legi a dat totul peste cap si, cu o zi inainte de termenul final, fe-tita mi-a fost luata. Problema este ca acum, dupa noua lege, nu se poate clarifica situatia legala a unui copil, pentru a putea fi declarat adoptabil, decat dupa ce el este dat in plasament.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4