Alaptarea, un gest esential

Desi procentul mamelor care alapteaza imediat dupa nastere este ridicat – peste 90 la suta din femeile de pe glob –, proportia celor care aleg alaptarea exclusiva si continuarea alaptatului scade rapid.

Acest lucru se intampla din cauza consilierii gresite, care vine din partea unui personal medical ce nu detine abilitatile necesare pentru incurajarea alaptarii.

Practicile neadecvate de hranire a bebelusului si consecintele acestora reprezinta una dintre problemele globale majore si un obstacol important pentru dezvoltarea sociala si economica.

Fiind in mare masura o problema creata de om, ea poate fi reprosata stiintei si tehnologiei noastre si structurilor sociale si economice, dar poate fi considerata si o imperfectiune a asa-numitelor noastre realizari din domeniul dezvoltarii.

Nu este doar problema tarilor in curs de dezvoltare, fiind intalnita si in multe tari dezvoltate. Problemele majore sunt reprezentate de presiunile comerciale si sociale exercitate pentru a opri aceasta practica.

Pentru a contracara marketingul si promovarea realizate de producatorii de lapte praf in mod agresiv, UNICEF colaboreaza cu legiuitori si avocati pentru a sprijini adoptarea unei legislatii pe baza Codului in multe tari.

Presiunile sociale sunt complexe si variaza de la tara la tara. Femeile se lupta sa obtina drepturi de maternitate si alte abordari care sa le permita sa continue sa isi hraneasca sanatos copilul si sa contrabalanseze presiunile tot mai mari de a se intoarce in campul muncii si de a se desparti de copii.

Primul drept al copilului dupa nastere
E placut sa tii copilul in brate, dar e greu sa inveti sa ai grija de el si, mai ales, sa faci primii pasi in procesul de alaptare.

Trebuie sa inveti lucruri noi, pe care, in mod bizar, nou-nascutul le stie, in timp ce noi, mamele, nu le cunoastem. Noi trebuie sa le ajutam pe mame sa invete de la copiii lor primii pasi in relatia pe care o au', explica dr. Livia Ognean, coordonator al programului de promovare a alaptarii la Maternitatea din Sibiu.

Copilul trebuie sa stea langa mama imediat dupa nastere', este de parere dr. Cristina Chiotan, consultant UNICEF. E bine chiar sa fie pus pe pieptul mamei, sa auda bataile inimii acesteia, sa simta ritmul ei cardiac, pe care l-a auzit timp de 9 luni de zile.

Asa se consolideaza legatura dintre mama si copil, pentru ca, fiind impreuna tot timpul, mama il vede ce face, ce vrea, il poate alapta cand este cazul'. Din pacate, din lipsa dotarilor, nu toate maternitatile pot oferi facilitatea de rooming-in', ceea ce inseamna ca nou-nascutul sa fie pus langa mama lui imediat dupa ce se naste.

Copiii hraniti cu lapte matern o perioada cat mai indelungata sunt echilibrati emotional, se integreaza social mult mai usor si au un coeficient de inteligenta mai ridicat. Alaptarea previne aparitia unor boli grave ale adultului, cum ar fi obezitatea si diabetul.

Mama isi revine mai repede si mai usor dupa nastere, prevenindu-se in acelasi timp aparitia cancerului la san si a celui de col uterin.

Lactatia este un proces fiziologic care se instaleaza imediat dupa nastere, este cel mai ieftin si mai eficient mod de a hrani copilul.

Calitatile laptelui matern nu pot fi regasite in nici un preparat artificial. Cu toate acestea, nu toate mamicile aleg sa isi hraneasca bebelusul la san in primele luni de viata.

Obstacolele sunt multe', este de parere dr. Livia Ognean. Batalia se poarta acasa, cu familia si cu medicii de familie care nu incurajeaza mama sa alapteze. Este neplacut sa duci o batalie aici, in maternitate, si sa crezi ca aproape ai invins, ca apoi, dupa un timp, mama sa se intoarca si sa-ti spuna ca nu mai alapteaza pentru ca «medicul de familie mi-a spus ca laptele meu nu este bun».

De aceea, UNICEF ne-a ajutat sa organizam cursuri – cu medicii de familie si cu asistentii comunitari -, care sa promoveze alaptatul pentru familiile cu putine posibilitati materiale si cu copii multi, pentru care accesul la medic este mai dificil'.

Articol realizat cu sprijinul UNICEF; Foto: Dreamstime.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Alimentatie