Arta de a fi parinte

Sa urmareasca, impreuna cu noi, programele de televiziune din care pot sa inteleaga in intregime acest flagel devastator. Sa invete sa priveasca cu compasiune pe cei care au avut slabiciunea de a cadea victime drogurilor si sa teama. In rest, mai ramane sa ne rugam sa nu aiba niciodata nefericita curiozitate de a incerca.

Cat despre alte nefacute pe care le mai fac tinerii si care se materializeaza in infractiuni, exista si pentru acestea diverse moduri de vaccinare. Revenim la exemplul personal al parintilor, la climatul de moralitate in care copiii cresc. De ajutor pot fi, din nou, programele de televiziune.

De la banalele seriale politiste pana la documentarele privind anchete si tehnici de investigare, vor crea, in timp, un peisaj bine definit al valorilor sociale. Cei buni sunt de aceasta parte a legii. Cei rai vor fi pedepsiti. La urma urmei, preferam ca fiul nostru sa se viseze politist decat mafiot, nu-i asa?

Educatia sexuala nu trebuie facuta „pe ultima suta de metri'
Dupa cum spuneam, copiii de astazi evolueaza mult mai repede. Inclusiv biologic. Nu trebuie sa fim luati prin surprindere de intrarea lor in pubertate. Si, mai ales, ei trebuie sa fie bine pregatiti.

Ba chiar educatia sexuala poate fi initiata foarte devreme, cand copilul nu este inhibat de pudoare sau, si mai rau, de sensibilitatile specifice pubertatii. La o varsta frageda, copilul este deschis. Lucrurile ii pot fi explicate in mod stiintific.

Va privi sexualitatea ca pe orice alta lege a naturii. (Va fi mult mai tulburat de faptul ca puiul pe care i-l servim la pranz a fost candva viu.) Un copil care se familiarizeaza devreme cu principiile reproducerii speciei nu va vulgariza miracolul prin care a venit pe lume.
In timp, se va obisnui sa discute deschis cu noi si acest aspect al vietii lor.

Si daca, totusi, se intampla…
Si daca, totusi, se intampla ceva ce speram sa nu se intample? Ramanem, neconditionat, parintii copiilor nostri.

Nu-i acuzam inainte de a-i asculta. Trebuie sa le cunoastem toate justificarile si, mai ales, ei trebuie sa se asculte rostindu-le. Daca argumentele se leaga, discutam in consecinta. Le aratam unde au gresit, cu ce s-au inselat. Daca nu se prea leaga, e bine sa ne fi gandit dinainte ce le vom spune si ce masuri vom lua.

Nu vorbim sub impulsul enervarii pentru ca nu mai avem aceeasi credibilitate. In plus, am putea spune lcuri pe care sa le regretam. Incercam mai intai sa ne calmam. Pentru aceasta, este bine sa amanam, sub un pretext oarecare, confruntarea.

Nu este vorba despre noi ci despre copil. Nu vorbim despre eforturile si sacrificiile pe care le-am facut, despre onoarea noastra lezata ci despre situatia si viitorul lui. Vorba nerostita, totusi, doare.
Nu punem mana pe telefon imediat ce am aflat despre isprava copilului. Discutiile serioase se poarta fata in fata, privindu-ne in ochi, cu toata responsabilitatea si toata gravitatea.

Nu povestim si nu ne plangem nimanui, daca acest lucru nu ajuta in mod direct la rezolvarea situatiei.
Este bine ca parintii, in cazul in care sunt amandoi prezenti in viata copilului, sa discute in prealabil si sa se puna intrutotul de acord asupra pozitiei si masurilor pe care le vor adopta. Cum ar arata un complet de doi judecatori care, la pronuntarea hotararii judecatoresti, s-ar incaiera in fata impricinatilor?

Rareori critica ajuta
Critica descurajeaza si demoralizeaza. Mai ales atunci cand este facuta sistematic, automat. Laudele, in schimb, umplu inima de bucurie. Nici cea mai mica realizare nu trebuie trecuta cu vederea. Trebuie sa ne aratam intreaga satisfactie pentru un rezultat bun, chiar s-o amplificam putin de tot si atunci copilul isi va dori sa ne aduca iar si iar acesta bucurie.

Text : Mihaela Serea, Foto: Dreamstime.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3