Cand unul dintre parinti dispare

Când comportamentul copilului se schimba radical (furie, anxietate, izolare sociala, gregaritate excesiva etc.), atunci este nevoie urgenta de ajutor de specialitate.

Nu vom aborda in astfel de situtii tragice atitudini de negare in fata copilului – nu vom alege optiunea de a nu-i spune, ca si cum nimic nu s-a intâmplat („nu stiu unde e tata), de a denatura adevarul („mama a plecat la munca in strainatate), ori sa mentinem minciuna ca persoana respective este in spital si sta acolo cu lunile/anii. La un moment dat, copilul va afla adevarul si nicio explicatie nu ne va face iertati in fata lui. Se va simti mintit, inselat, iar reactia va fi mult mai violenta decât daca i-am fi dat sansa de a-si jeli parintele la timpul potrivit.

Nu ne vom opri lacrimile in perioada imediat urmatoare decesului si nu vom interzice copilului sa plânga, nu vom ascunde pozele persoanei iubite ca nu cumva sa ne provoace si mai multa durere. Cu cât tristetea pierderii este traita mai intens in perioada imediat urmatoare decesului, cu atât vindecarea vine mai repede. Vom povesti impreuna despre cel plecat si vom rememora acele amintiri frumoase menite sa il tina viu in suflet cat mai mult timp.

Dreptul copilului la doliu

Ar trebui sa spunem si la scoala sau gradinita ca cineva din familie nu mai este? Cu siguranta, persoanele din anturajul copilului nostru ar trebui sa stie despre durerea pe care o traieste cel mic.

Astfel, aceste persoane pot fi alaturi de el din punct de vedere afectiv. Daca nu spunem, comportamentul copilului poate fi interpretat gresit si, la durerea pierderii cuiva drag, se va adauga si intoleranta celorlalti fata de un comportament pe care nu il inteleg.

Daca alegem sa nu spunem copilului despre decesul din familie, insa ceilalti stiu, acceptam un foarte mare risc Рsa afle de la altcineva dec̢t de la cei in care are incredere, raul fiind mult mai mare in acest caz. Impartasindu-ne sincer sentimentele, emotiile pe care le simtim odata cu pierderea cuiva drag, usuram durerea din sufletul copilului si il ajutam sa faca fata acesteia.

Nu trebuie sa ne temem sa vorbim cu copiii nostri despre anumite evenimente traumatice care apar in viata lor. Nu ii ajutam in niciun fel daca facem astfel incat ei „sa nu se gadeasca la asa ceva sau ii ferim sa nu afle.

Copiii simt ca se intampla ceva si pot sa se prefaca si ei ca totul este in regula, desi percep tristetea si nelinistea adultilor, pentru ca, de multe ori, nu au curajul sa intrebe direct ce s-a intamplat

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2