Copiii agresivi


Asa cum vom vedea, factorii de risc pentru aparitia comportamentului agresiv la copii sunt multipli:

  • diferentele de sex – baietii manifesta mai frecvent forme de comportament agresiv direct, mai ales comportament agresiv din punct de vedere verbal, ­­­­­     insa, in ultimii ani, si fetele sunt din ce in ce mai agresive;
  • complicatii in timpul sarcinii sau la nastere, care au diferite consecinte – tulburari functionale neurofiziologice ale sistemului nervos central, control insuficient al impulsurilor si control deficitar al emotiilor, inteligenta deficitara, lipsa empatiei;
  • regulile familiale inexistente sau nerespectate de membrii familiei (chiar nu este de gluma cu stabilirea regulilor in familie, cu consecventa comportamentala a parintilor), dezinteresul din partea parintilor, mai ales din partea tatalui, controlul deficitar din partea parintilor (controlul programului copilului, contactul sistematic si eficient cu gradinita si scoala), statusul social scazut al familiei (parintii sunt extrem de ocupati cu munca pentru castigarea unui minim venit pentru     in­­­­­­­­­­­­­­­­­tretinerea familiei si pierd din vedere educatia copilului), competente sociale deficitare ale adultilor din familie (pattern de relationare defectuos al adultilor, agresivitate verbala si/sau fizica fata de ceilalti oameni), comportament de disciplinare problematic – supradimensionat sau subdimensionat (pedepse prea aspre sau prea usoare fata de greselile copilului), somaj, conflicte conjugale, agresivitatea unuia dintre parinti.

Ce consecinte suporta un copil care invata un comportament agresiv? Cu ce se va confrunta el?

  • Agresivitatea afecteaza orice forma de contact social, copilul agresiv este respins de cei de aceeasi varsta si este izolat social; daca este la scoala, apar si probleme de performanta scolara. Ca urmare, copilul agresiv va avea un dublu esec – nici nu se integreaza in grup, si nici nu face fata solicitarilor scolare.
  • Ignorarea comportamentului agresiv de catre membrii familiei agraveaza foarte mult situatia copilului in mediul social, deoarece acest tip de comportament nu dispare de la sine, fara interventie terapeutica, ci dezvolta noi probleme de interactiune care vor duce la mentinerea si dezvoltarea fenomenelor agresive.

Text: Cristiana Haica; Foto: DREAMSTIME.

 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Psihologie