Copilul si societatea

Ce anume duce la aceasta stare de fapt satisfacatoare, in care copilul are incredere in oamenii din jur si in lucruri? Ce anume scoate la iveala acea calitate pe care o numim incredere in sine? Factorul decisiv este unul personal, unul innascut sau invatatura morala? Trebuie sa existe un exemplu care sa fie copiat?

Este necesar sa ii asiguram copilului un mediu inconjurator potrivit pentru a produce efectul dorit? Raspunsurile afirmative la fiecare dintre aceste intrebari, luate separat sau impreuna, pot constitui enunturi valabile in acest caz.

Legatura cu comunitatea
In nici o imprejurare a vietii nu putem face abstractie de sentimentul de comuniune; acesta se manifesta la copil in raporturile lui cu familia, cu fratii si surorile. Acest sentiment este pus la incercare atunci cand copilul incepe sa frecventeze scoala.

Chiar din momentul in care apare problema colegialitatii, intereseaza masura in care s-a dezvoltat la copil interesul pentru ceilalti. Intelegem prea bine de ce, atunci cand sentimentul de comuniune lipseste, urmarile sunt dintre cele mai grave, individul nemaifiind capabil sa dea societatii ceea ce ii datoreaza.

Pe de alta parte, insa, se intelege ca nu putem considera copilul responsabil. Se impune sa ne gandim la alte remedii pedagogice decat cele la care s-a recurs pana acum. tinand seama si de problema profesiunii, se pune intrebarea: „Cum m-as putea face util intr-un domeniu de activitate?. Pentru ca de fapt nu exista profesiune care sa nu fie utila celorlalti.

Problemele dragostei si ale casatoriei pretind si ele un interes sporit pentru semeni. Cand individul nu se simte legat de comunitate, manifestarile distructive nu cunosc limite. Alegerea partenerului se va face in functie de vointa de a domina sau, dimpotriva, de dorinta de a crea o uniune intre egali.

Sentimentul de comuniune este necesar in multiple situatii. Consider ca principala concluzie a observatiilor de psihologie individuala este urmatoarea: datoria noastra este sa ne dezvoltam in asa fel, atat noi insine cat si copiii nostri, incat sa devenim instrumente de progres social.

Libertatea copilului
Libertatea este un element esential, ceva ce ii face pe oameni sa dea ce au mai bun in ei. Cu toate acestea, trebuie sa admitem ca exista anumiti oameni care nu pot trai in libertate, deoarece se tem atat pentru ei, cat si pentru lume.

Pentru a organiza aceste idei, cred ca trebuie sa ne gandim la procesul de dezvoltare al bebelusului, copilului, adolescentului, adultului si sa identificam evolutia – nu numai a persoanelor individuale, ci si a ceea ce se pretinde de la mediu de catre acesti indivizi, pe masura ce evolueaza.

Cu siguranta, este un semn de sanatate atunci cand copiii incep sa fie capabili sa se bucure de libertatea care le poate fi oferita treptat.

Cum poate gresi mama?
Mama este o mediatoare indispensabila pentru viata; ea este aceea care trebuie sa cultive la copil sentimentul de comuniune, sa-l calauzeasca si sa-l orienteze catre ceilalti.

Exista insa puncte de trecere primejdioase, unde dezvoltarea poate esua, ca de exemplu atunci cand mama nu are un autentic spirit de cooperare, asa incat nu este deloc capabila sa dezvolte sentimentul de comuniune. Sau cand nu coopereaza decat cu propriul ei copil, nu si cu altii.

In acest caz, isi leaga atat de strans copilul de ea, incat compromite evolutia ulterioara a acestuia. Cele semnalate mai sus reprezinta greseli capitale; insa exista si alte faze periculoase in dezvoltarea copilului.

Text: consultant Laurentiu Gheorghina, psiholog clinician, Laboratorul de Sanatate Mintala Adulti, Spitalul Judetean de Urgenta, Ploiesti
Foto: Dreamstime.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2