Cum sa iti implici copilul in treburile casnice

Salate sanatoase

Poate mai usor de realizat sunt salatele, in care copilul poate amesteca cu o lingura sau chiar cu manuta bine spalata inainte. Fructele si legumele pot fi taiate si de parinti, si de copil cu un cutit de plastic.

La prepararea unei salate, cel mai important este sa profitam de legumele proaspete (nu de cele din conserva), pentru ca micutul sa poata beneficia si de vitamine, si de imaginea legumei intregi, intr-o noua lectie de cunoastere a mediului.

Transforma in joaca!

Niciodata stransul jucariilor sau ordinea si curatenia nu trebuie sa sune ca o pedeapsa, ci mai degraba ca un joc. Chiar si sortatul sosetelor uscate de pe sarma de rufe poate fi un joc – gaseste si potriveste – intre doi membri ai familiei.

Rufele murdare pot fi sortate tot in joaca, prefacandu-ne ca sunt animale salbatice pe care trebuie sa le sortam in gradina zoologica – pe categorii de ierbivore, carnivore etc. Pentru copiii mai mari poate fi amuzant daca li se spune „sa caute comoara” – un banut ascuns de mama printre vrafurile de jucarii.

50% dintre copiii de 3-5 ani sunt implicati in activitati casnice, iar dintre activitatile preferate, pe primul loc (peste 97%) este ajutorul in casa alaturi de parinti, aceasta constituind o cale de a obisnui copilul cu diverse deprinderi.

Rabdare si perseverenta

Cand incepem sa implementam implicarea copiilor in treburile casnice, va trebui sa avem in vedere ca fiecare din noi avem cel mai probabil acasa un copil care nu a participat poate niciodata la asemenea activitati, ca urmare va trebui sa ne inarmam cu rabdare, intelegere si foarte multa perseverenta.

Ei au nevoie de pregatire si monitorizare pentru a putea face sistematic aceste lucruri nu doar in saptamana curateniei. Sub nicio forma nu trebuie sa asteptam de la copil perfectiune si nici sa il criticam ca nu face de la inceput lucrurile bine, deoarece singurul efect pe care il vom obtine este acela de a refuza sa mai faca ceva.

„Treburile casnice” vor trebui sa includa si activitati in afara casei, chiar daca stam la bloc: udatul florilor, plivitul buruienilor, plantatul de flori sau copacei, stransul gunoaielor din spatiul verde, curatatul zapezii de pe alee, spalatul masinii impreuna cu un adult din familie etc.

Este important pentru copil sa invete ca nu trebuie sa ne centram doar pe curatenia locuintei in care traim, ci si pe curatenia mediului inconjurator.

„Postasul” este un joc pe care parintii il pot juca cu copilul lor de 2-4 ani pentru a-l determina sa isi puna lucrurile in ordine. Tot ce nu este la locul lui poate fi pus intr-un cos mare, iar postasul trebuie sa livreze fiecare lucru la „casa” lui de pe raft sau din dulapuri. Sigur ca la fundul cosului se poate afla o mica recompensa pentru micul postas.

In una din sedintele de familie, poate e bine sa construim un desen al treburilor casnice care sa semene eventual si cu un program zilnic. Pe o foaie de carton putem face un tabel pe care sa lipim la coloane poze cu fiecare membru al familiei, iar pe randuri, activitatile casnice, apoi bifam sau desenam la fiecare ce ar trebui sa faca sau la ce ar trebui sa ajute in materie de treburi casnice.

Eventual, treburile casnice sa fie desenate pe cartonase care sa poata fi mutate si aplicate in tabel de la un membru al familiei la altul.

Copiii de peste 4 ani

Pot deja sa isi asume sarcini mai complexe – igiena personala (spalat, imbracat), organizarea jucariilor pe categorii in cutii, sertare sau rafturi speciale, sa isi faca patul, sa stearga praful sau sa mature, pusul si stransul mesei, spalatul vaselor, udatul florilor si sa nu uitam de pregatirea uneor feluri simple de mancare.

Copiilor de scoala li se pot incredinta in plus sarcini si mai complexe – sa faca anumite cumparaturi de la magazinul din apropiere, sa impacheteze si sa sorteze hainele curate in dulapuri, sa plimbe catelul, sa dea cu aspiratorul, sa ajute la hranirea unui frate mai mic, sa participle activ prin activitati sau propuneri de reducere a cheltuielilor de familie (sa fie responsabil de colectarea hartiei sau peturilor, de exemplu).

Incurajeaza-l sa te ajute!

Un copil de 3-4 ani are o mare placere in a copia, a imita ce fac parintii sai. Joaca de-a supermarketul, gatitul in vasele de plastic pentru papusi, jocurile de imitatie „de-a mama si tata”, „de-a doctorul” sunt modalitati prin care copilul cunoaste si invata.

Asa ca il putem incuraja sa faca lucruri prin casa, sa fie de ajutor in gospodarie, indeplinind sarcini simple. Va trebui sa ramanem la ajutor si sa nu ne asteptam sa le faca foarte bine. Obiceiurile de curatenie personala si a camerei – sa isi stranga jucariile, sa isi puna rufele murdare la baie, sa hraneasca animalul de casa, sa puna masa, sa isi puna vasul din care a mancat in chiuveta.

Text: Cristiana Haica

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Pas cu pas