De ce vrem al doilea copil?

Vom crește' odată cu ei
Am terminat facultatea, m-am căsătorit, am facut primul copil și-l vreau acum, repede, și pe al doilea, ca apoi să-mi văd de carieră. Copiii vor crește, iar noi vom crește' odată cu ei. Nu am vrut sa ajung ca sora mea mai mare, să îi fac la 40 de ani și să nu mai am putere, energie și chef să mă ocup de ei. Copiii trebuie făcuți cât ești tânăr. De ce doi? La primul am învățat să fiu mamă, la al doilea va fi mai ușor. În plus, am șansa să repar eventuale greseli de educație pe care le-am făcut prima oară.

 

Câți ne-o fi dați

Din motive religioase, eu și soțul meu am decis să avem câți copii ne-o fi dat să avem. Am discutat acest lucru dinainte de a ne casatori.gargarita

Acum avem cinci copii și al șaselea este pe drum. Sunt o mama fericita, iubesc copiii, dar am devenit mamă de profesie, căci meseria pentru care m-am pregătit am profesat-o doar un an, înainte de a se naște primul copil.

Uneori mă gândesc cu teamă că va veni un moment în care va trebui să lucrez și nu voia vea experiență sau îmi imaginez că soțul meu poate păți ceva și nu va mai putea asigura viitorul familiei noastre.

 

Dacă vrei să fii părinte pentru a doua oară

Ar fi bine ca motivul pentru care vrei al doilea copil să nu fie legate de întâmplate, de presiunea rudelor, de gura lumii, de dorința unilaterală a unuia dintre parteneri de a mări familia sau de disperarea de a nu fi găsit vreun loc de muncă și de-a prelungi concediul post-natal luat pentru primul copil.

Un copil este o responsabilitate asumată, nu un cadou, un mijloc de câștig financiar sau un lanț de ținut partenerul lângă casă. Un copil este născut pentru el însuși, ca o o împlinire și reconfirmare a dragostei părinților. În niciun caz nu este un aducător de căni de apă la bătrînețe sau, mai rău, un suplinitor de afecțiune neprimită de la soț.

Text: Cristiana Haica

 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Familie