Operatiunea gradinita: cum sa o duci la bun sfarsit

Beneficiile gradinitei
Am trecut de pregatirea pentru mersul la gradinita. Dar oare care sunt beneficiile acestui loc? In primul rand, aici incepe socializarea adevarata a copilului. Invata cum trebuie sa se poarte el alaturi de mai multi oameni straini, atat adulti, cat si copii, si la ce se poate astepta de la colegii lui sau de la educatoare.

Incepe sa invete regulile societatii, de care ulterior va depinde succesul lui in viata. Apoi, isi dezvolta capacitatea intelectuala in cadrul activitatilor care au loc la gradinita si, nu in ultimul rand, incepe sa vada ce inseamna prietenia. De asemenea, isi insuseste primele notiuni despre toleranta.

Program lung sau scurt?
Pentru inceput, ideal ar fi programul scurt, adica pana la ora 13. La programul lung ai putea sa-l treci din al doilea an de gradinita, cand este mai obisnuit cu mediul, cu conditia sa nu ii schimbi gradinita. Programul lung ii ofera avantajul de a deveni mai repede independent. Pe de alta parte, programul scurt nu ar trebui sa-l oboseasca absolut deloc.

Ce fac ei la gradinita?
Cam toate gradinitele ofera cursuri de limbi straine, iar cele particulare si ore de sport: dans, inot, tenis, schi, patinaj, karting, echitatie. Pustii sunt pusi si in fata calculatorului si iau lectii de actorie sau de pictura. Nici o legatura cu ce-am facut noi, parintii…

Trei ani este varsta optima – atunci se poate concentra pe perioade mai lungi, merge la baie si mananca singur.

Ce sa stii despre inscrieri
Cererile pentru inscriere se primesc si se inregistreaza in ordinea depunerilor, dar, atentie, acest lucru nu inseamna automat si acceptarea copilului. Afisarea rezultatelor inscrierilor se face, conform legii, la cel mult 10 zile dupa incheierea perioadei de inscriere.

Transferul copilului de la o gradinita la alta se face la cererea parintilor, cu avizul celor doua unitati si in limita locurilor.

Fii in alerta. Gaseste–i loc la gradinita!
In fiecare an, 10.000 de copii nu isi gasesc loc la nici o gradinita din Capitala. La cele de stat, potrivit legii, prioritate au copiii cu varste cuprinse intre cinci si sase ani, pentru ca acestia trebuie pregatiti pentru scoala. Problema gasirii unui loc a aparut in urma cu cinci ani.

Si chiar daca avem impresia ca la orice ora exista alternativa – locurile din gradinitele particulare –, tot raman copii care nu pot fi inscrisi.

Aglomeratie:
1. Legea permite ca o grupa sa aiba 20 de copii. Pentru ca nu sunt locuri, la gradinitele de stat, se organizeaza si grupe de 40 de copii…
2. Nici gradinitele particulare nu duc lipsa de cereri. Majoritatea parintilor opteaza pentru aceasta solutie datorita faptului ca aici exista mai multe cursuri optionale.

3. Programul scurt este pana la ora 13.00, cel prelungit, pana la ora 18.00, si include trei mese, somn si, eventual, transportul la domiciliu.
4. Tarifele gradinitelor particulare se incadreaza intre 100 si 1.000 de euro pe luna, in functie de optiunile parintilor. Aici, grupele au cel mult 10 -15 copii.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Educatie