Putem iubi doi copii la fel?

tata cu feteleOrice strădanie a părinților de a trata copiii în mod egal este cu totul inutilă. Copiii au poziții unice în cadrul familiei, roluri privilegiate și relații diferențiate cu părinții. Putem să-i ajutăm fiind lângă ei atunci când se plâng că sunt nedreptățiți. Atitudinea potrivită este de a-i asculta, de a admite că lumea nu este întotdeauna dreaptă, că nici noi, ca părinți, nu suntem întotdeauna drepți. Odată înțeleși, copiii vor găsi capacitatea de a înțelege că ființele create se succed în timp și nu sunt niciodată chiar egale între ele, e de parere Sanda Lepoiev.

De fapt, chiar dacă părintele nu-și dă seama, legătura pe care o țese cu fiecare dintre ei este singulară, unică. Caracteristicile sale variază mai întâi în funcție de sexul „celui iubit. Legătura ce unește o mamă de fiica ei adolescentă nu este aceeași ca cea care o leagă de fiul ei. Această legătură variază și în funcție de vârsta copilului – nu iubim în același fel un băiat de 25 de ani și unul de 18 luni –, dar și de personalitate.

Psihanalista Françoise Dolto afirma adesea: copiii din aceeași familie nu au aceiași părinți. De ce? Pentru că fiecare vine pe lume într-un moment special din viața tatălui sau a mamei lor. Femeia care naște la 35 de ani un al treilea copil nu mai este cea care la 18 ani l-a născut pe primul. Cum să aibă ea legături similare și cu unul, și cu celălalt?

 

Dar cum să-i iubești?

Există o unitate de măsură a iubirii? Și cum s-ar contabiliza: puțină? multă? pasională? Sanda Lepoiev se întreabă cine ar putea judeca iubirea după criteriul cantității. Această concepție apasă în același timp asupra părinților, cărora le deschide ușa tuturor interogațiilor, și asupra copiilor, care, simțind această culpabilitate, apasă frecvent acest „buton: „Evident, întotdeauna mă cerți pe mine pentru că nu mă iubești!.

fratiAr trebui, deci – trecând de la „cantitativ la „calitativ –, să ne întrebăm nu de „câte ori iubim (întrebare la care este imposibil să răspundem), ci „cum iubim. Și a admite că nu-ți iubești la fel copiii. Ceea ce nu înseamnă, în niciun caz, că îi iubești „mai mult sau „mai puțin, ci numai că și iubești „diferit. Ceea ce este, de altfel, cazul altor obiecte ale afecțiunii.

Avem, de exemplu, pentru toți prietenii noștri mai apropiați, sentimente foarte puternice. Ei sunt, deci, „la egalitate în ceea ce privește „cantitatea de dragoste pe care le-o oferim. Dar „calitatea relației diferă. O iubești pe Maria pentru blândețea ei, pe Dragoș pentru energia debordantă etc. Aceste diferențe îi prejudiciază pe copii? În niciun caz! Mai întâi, trebuie să îi faci să-și dea seama de asta: „Mă duc prin magazine cu sora ta pentru că are șaisprezece ani și îi plac hainele. Cu tine mă joc, pentru că asta te interesează.  Și mai ales, pentru că aceste diferențe, departe de a le crea dificultăți de înțelegere, îi reconfortează.

 

Diferențele sunt bune

A fi pus de părinți pe un loc special, care ține cont de vârsta, sexul și personalitatea lui, și a ști că pentru această unicitate este iubit, este pentru copil un factor fundamental de individualizare și de structurare. Pentru că un copil este perceput și se simte iubit de părinții lui ca „unul și unicul. Poate fi recunoscut ca atare, și poate să-și recunoască individualitatea și să-și conștientizeze valoarea.

Părinții – îngrijorați că propriii copii încearcă un sentiment de abandon sau de gelozie – îi pun pe toți, în numele „egalității, pe același plan. Cu ocazia aniversării unuia, îi oferă un cadou și celuilalt. Acesși părinți nu îi fac fericiți pe copiii lor, ci nefericiți, căci le inchid drumul către individualizare. Dragostea de care un copil are nevoie ar trebui să fie definită prin calitate.

 

Citește mai multe aici

 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


Recomandari
Redactia.ro
ziareonline.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Sfatul Medicului
Trending news
Mai multe din frați