Suzeta, olita si premergatorul – rolul lor in dezvoltarea copilului

Olita – din ce in ce mai des se pune problema varstei optime pentru a folosi olita. Cand sa treaca copilul de la pampers si de la dependenta maxima la olita, adica la o autonomie relativa? Am sa va dau un raspuns nestiintific, dar cat se poate de real. Cand poate.

Sunt copii care fac la olita de pe la 7-8 luni si altii care nici la 2,5 ani nu vor sa accepte olita.
Intervin aici mai multi factori care pot genera o relatie precoce cu olita sau dimpotriva o aversiune.

1. Capacitatea copilului de a-si exprima nevoia de olita, de a constientiza aceasta nevoie – pentru ca un copil sa poata face la olita este necesar ca el sa aiba capacitatea de a simti cand este ud sau murdar si de a nu mai tolera aceasta stare.

Succesul acceptarii olitei consta in a gasi impreuna cu copilul o modalitate ca el sa comunice cand are nevoie de ea, sa sesizeze momentul si sa faca legatura cu obiectul care ii satisface aceasta nevoie. Orice solicitare externa care nu este pusa in legatura cu o traire, cu o stare interna nu va avea nici un rezultat pentru ca copilul nu va intelege scopul ei.

2. Relatia parintilor cu olita – ce inseamna pentru ei olita si mersul la olita. Pentru unii este un moment extrem de tensionat, un ritual care devine o povara pentru ca nu pot convinge copilul sa faca la olita, pentru altii incarcat de enervare, plictiseala, amuzament etc. toate aceste stari se transmit copilului, care le preia precum un burete si le pune in relatia cu olita. Plange, se zbate, refuza, adoarme, se joaca cu ea.

3. Modul cum ii este prezentata olita – modalitatea in care acest obiect ii este prezentat copilului si cum ajunge sa faca parte din viata lui.

Este necesar sa i se explice la ce foloseste si care este motivul pentru care ea a aparut acolo. De multe refuzul apare pentru ca copilul nu intelege ce este cu ea si fie o considera o jucarie si o transforma intr-o joaca fiind foarte incantat de ea, dar fara sa o asocieze cu nevoile sale, fie este pus in repetate randuri sa stea minute in sir pe ea pana face ceva, situatie care poate fi traita traumatic.

Perseverenta in a ajuta copilul sa exprime cand are nevoie, respectarea rolului si locului olitei in viata lui, precum si renuntarea treptata la pampers vor ajuta copilul sa stabileasca o relatie cu olita.

Premergatorul – apare in jurul varstei de 8 luni cand copilul experimenteaza deja de ceva vreme mersul de-a buselea si incearca sa isi faca curaj sa se ridice in picioare.

Constatam ca atunci cand exista sprijinul mamei sau al tatalui, copilul reuseste sa faca cativa pasi si sa depaseasca teama de a se ridica singur. Alteori, isi ia ca sprijin diferite obiecte din casa. Nu este sigur ca va putea singur, iar premergatorul apare ca o modalitate de a-i conferi aceasta siguranta si de a-l ajuta sa se deplaseze singur.

Este important cum se simte copilul in premergator. Unii se simt stimulati, altii se simt limitati in miscare sau chiar ingreunati. Relatia pe care o stabileste cu acest obiect, adica modul in care il investeste este cea care va facilita progresul, adica dezvoltarea autonomiei mersului sau regresul la un stadiu anterior.

Unii copii nu au nevoie de el, se ridica pur si simplu in picioare si reusesc sa isi gaseasca elemente de sprijin in jur. Au incredere ca le vor gasi. Increderea ca este cineva, ceva acolo este deosebit de importanta pentru capacitatea lui de a incerca.

Toate aceste obiecte de mediere a dezvoltarii timpurii apar in relatie cu parintii, intermediind prezenta sau absenta lor, caci in aceasta prima faza legatura cu ei este indisolubila si necesara supravietuirii.

Modul in care ele fac parte sau nu din viata copilului depinde de nevoia fata de ele si de relatia pe care o va stabili cu ele.
Ramanen deci cu o intrebare atunci cand le cumparam: oare ce imi cere de fapt copilul meu?

Text: Cristina Calarasanu, psiholog
CPAP – Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie
Str. Niculae Filipescu, nr 61, sector 2,
[email protected]
www.centrupsihologie.ro

Foto: Dreamstime.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Dezvoltare