”Un copil adoptat nu este o soluție salvatoare”

Părinții adoptivi – vacile de muls' ale celor naturali

Cand o cunosc pe Otilia, ma conving rapid ca, deseori, curajul unei femei nu este absolut deloc ceea ce te-ai astepta sa fie. Prima impresie e ca nimic nu-i poate sta in cale. E deschisa, comunicativa si cu un aer cumva amestecat, parca tandru si nitel bataios.

Subtire si delicata, are ochii adanci, rotunzi si plini de povesti, doar ca in ei staruie uneori o urma de tristete. Otilia s-a decis, si ea, sa adopte un copil, insa acum asteapta… Pentru ea, imperfectiunile legislatiei si interesele unor oameni au ridicat deja bariere in calea dorintei de a avea un copil.

„Eram la un pas de a rezolva situatia, ma indragostisem deja de fetita care trebuia sa devina a mea, doar ca o prevedere stupida a noii legi a dat totul peste cap si, cu o zi inainte de termenul final, fetita mi-a fost luata. Problema este ca acum, dupa noua lege, nu se poate clarifica situatia legala a unui copil, pentru a putea fi declarat adoptabil, decat dupa ce el este dat in plasament.
In acelasi timp, nu poti cere sa-ti fie dat in plasament, ca sa-l adopti, fiindca in orice moment cineva din familia mamei naturale – asta, pana la al patrulea grad de rudenie! –, poate sa vina sa-l ceara. Dupa ce au abandonat copilul prin maternitati ori spitale, li se spune exact unde este dat in plasament, numere de telefon, adrese, loc de munca, pentru ca sa poata veni in vizita.

Asa ca, exact cu putin inainte de a fi adoptat copilul, oricine din familia lui naturala poate veni sa-l ceara inapoi. Sau sa vina sa pretinda bani, ca sa nu il ceara inapoi – ceea ce se si face adeseori – si sa repete asta la nesfarsit.

Asa, familia potential adoptiva, care tot spera sa-si vada visul implinit, devine o mana cereasca, un fel de vaca de muls pentru niste oameni fara scrupule. O astfel de prevedere – legala, e drept, dar care da loc la abuzuri intolerabile si traumatizante pentru toata lumea – te da peste cap, te descurajeaza, ca si cum cineva ti-ar spune in fata ca nu esti bun de parinte.

Eu insa imi tot repet ca poate asta se si urmareste, si atunci apare reactia inversa: ma indarjesc. „Si asta e rau?, intreb asa, cu „naivitate.

Se aprinde: „De ce sa fie rau? E bine, fiindca ma incapatanez si ma lupt pentru dorinta mea. Chiar daca asta inseamna ore si zile pierdute, cozi lungi la audiente, nervi, ganduri negre, oboseala si tracasari fara numar. Otilia e, fara discutie, o luptatoare.

Trece peste toate cu o putere de care n-ai crede-o capabila. O putere pe care o are, poate, un om dintr-un milion. Ii spun asta si intreb de ce a ales „bataia asta de cap, de ce nu-si vede ea de facut avere, de pilda, de vreo descoperire ceva ori de ce nu scrie o carte, care s-o faca celebra? Rade si ridica din umeri. „Poate ca asa trebuie sa fie, ce zici?

Asa e scris in destinul meu. Sa faca cineva pe lumea asta si acest lucru, sa devina parinte adoptiv. Nu conteaza numarul orelor pe care le pierzi, zilele de alergatura sau cu cati oameni trebuie sa te bati ca sa obtii legal adoptia. Si fiindca asa e drept! Sa fie cineva care sa ofere si copiilor ca ei sansa unui drum in viata.

Prețul de a fi mamă adoptivă

Poate ca pretul de platit pentru a fi mama adoptiva e mare cateodata. Ori poate ca este mic, aproape de nebagat in seama. Nu stiu. Si, de fapt, nici nu prea mai are impor­tanta.

Este un pret, cel al lungilor analize, al asteptarilor, al zilelor de speranta si al noptilor de dragoste. Un pret al curajului, al lacrimilor, al umilin­tei. Sau poate pretul durerii, al unei intimitati distruse, al curiozi­tatii celorlalti, al luptei cu prejude­catile si cu rautatea oamenilor.

Bucuria acestor femei si a copiilor lor conteaza infinit mai mult. Bucuria unui copil, increderea uriasa din ochii lui in tine, mama, si zambetul de pe fata, si curajul cu care o sa aseze in pamant primul pas din viata lui. Nu-i asa ca nu se compara cu nimic, cu nici o hartoaga, cu nici o strambatura a legii, cu nici o statistica de pe lumea asta? Si nu-i asa ca deseori curajul unei femei este cu totul altceva decat stim noi?

Cifre care dau de gandit
– In anii 2003 si 2004, abandonul copiilor a fost la acelasi nivel ca si acum 10, 20 sau 30 de ani.
– Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului a declarat ca in 2004 numarul copiilor abandonati a fost de 4.502.

– Dar un sondaj al Agentiei ONU pentru Drepturile Copilului arata ca, anual, in Romania sunt abandonati 10.000 de copii.
– Dupa estimarile Guvernului, exista circa 5.000 de minori fara adapost.

– Potrivit statisticilor Autoritatii Nati-onale pentru Protectia Copilului si Adoptie (ANPCA), in decembrie 2003, numarul copiilor aflati in familii substitutive si in institutii era de 86.362.
– In acelasi an, numarul copiilor disponibili pentru adoptie era de numai 5.500…

Sursa: Studiul UNICEF „Situatia abandonului copiilor in Romania
Text: Adrian Caltan, Foto: Stutterstock

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3