1.Cei mai multi dintre copiii mici se imbolnavesc de opt-zece ori pe an. Asta, pentru ca s-au nascut cu un sistem imun neexeperimentat’. In timp ce unii vorbesc despre intarirea sistemului imunitar, altii ne sfatuiesc sa nu ne speriem de boli.
2.Sistemul imun este intrucatva asemanator creierului, in sensul ca are nevoie de orice noua experienta pentru a putea invata cum sa se apere. Din pacate, in fiecare an apar virusuri noi, care nu figureaza in baza de date a anticorpilor nostri. Bebelusii sunt mai expusi in fata bolilor, dar nu sunt chiar lipsiti de aparare.
Corpul lor primeste anticorpi din sistemul mamei, iar colostrul din primele zile dupa nastere contine si el anticorpi. La nastere, sistemul imun contine toate componentele pe care le are si cel al unui adult. Exceptie fac bebelusii care se nasc fara neutrofile – primele celule de aparare, ce mentin boala intr-un anumit perimetru.
3.Infectia se raspandeste foarte repede in corpul bebelusului: de aceea, la primul semn de febra, parintii sunt imediat alarmati. Informati pediatrul daca cel mic are strari febrile!
4.Pe la sase luni, anticorpii pe care i-a primit de la mama se epuizeaza’. Bebelusul incepe sa si-i fabrice pe ai sai, dar productia nu atinge un nivel care sa permita o protectie buna decat dupa varsta de doi ani. Asa ca, in perioada cuprinsa intre sase luni si doi ani, copilul este destul de vulnerabil.
Medicii ii sfatuiesc pe parinti sa nu se grabeasca sa-i inscrie pe copii la cresa sau gradinita. Pana la doi ani, cele mai mari riscuri le prezinta infectiile virale si bacteriene si infectiile la nivelul urechii. Virusul respirator sinctitial este vinovat pentru racelile usoare care, la copiii mici, se pot transforma in pneumonii.
5.Ferindu-l de microbi, nu ii cresti neaparat imunitatea, dar macar scutesti organismul de efortul de a se apara de dusmani. Aici, mai toti cadem intr-o extrema sau alta.
Dupa fiecare iesire in parc, la revenirea in casa, trebuie sa va spalati pe maini cu sapun, ca inainte de masa (mai ales de gustarile de prin parc) se impun masuri de igiena si, evident, dupa folosirea toaletei, chiar daca cel mic e prea mic sa se stearga singur (de obicei, sta cu manutele sprijinit de capacul toaletei, nu tocmai cel mai igienic loc din lume).
6.Cercetarile arata ca sportul favorizeaza cresterea numarului de celule care apara organismul. Veti spune ca oricum cel mic alearga toata ziua prin parc – este adevarat, dar, pe de alta parte, sportul in familie poate fi o activitate foarte placuta, care se va transforma intr-o amintire. frumoasa.
7.Fumul de tigara inhalat de copii contine peste 4.000 de toxine, care ataca celulele. Copiii sunt mai expusi pericolelor decat adultii fiindca ei respira intr-un ritm mai accelerat si, ca atare, inghit mai multe toxine, in timp ce organismul lor se detoxifica mai greu.
Fumatul pasiv creste riscul ca cel mic sa contracteze bronsiolita, infectii ale urechii, astm, are legatura cu sindromul de moarte subita, afecteaza inteligenta copilului si dezvoltarea lui neurologica. Daca nu este absolut nicio sansa sa va lasati de fumat, macar incercati sa fumati in aer liber.
8.Racelile si gripele sunt frecvente chiar si primavara, dar poti face ceva pentru a reduce pe cat posibil numarul de zile de boala.
Da-i cat mai multe fructe si legume – morcovi, portocale, zmeura (daca nu e alergic) – toate contin fitonutrienti ca vitamina C si carotenoide, care intaresc’ imunitatea si vor proteja corpul si mai tarziu, in perioada adulta, de boli cronice de inima sau de cancer.
Copiii ar trebui sa consume cinci portii de fructe si legume pe zi (o portie inseamna doua lingurite pentru bebelusi si o cana pentru copiii mai mari).Creste portia de somn! Studii efectuate pe adulti au demonstrat ca privarea de somn ne face vulnerabili in fata bolilor, prin reducerea numarului de celule naturale ucigase’, care ataca microbii patrunsi in organism. Acelasi adevar este valabil si in cazul copiilor.
Iar acestia pot sari peste orele de somn, fiind antrenati zilnic intr-o multime de activitati interesante. Retineti ca, in mare, bebelusul are nevoie de 18 ore de somn, pustii mai mici de trei ani trebuie sa doarma cel putin 12-13 ore, iar prescolarii au nevoie de minimum 10 ore de somn pe zi. Respectati orarul’!
9. Nu va grabiti cu antibioticele!
Medicatia administrata dupa ureche, cand nu ar fi necesara sau cand nu este potrivita, e principala cauza pentru care copiii nostri se imbolnavesc atat de des. Ii curge nasul – ne repezim la antibiotic; tuseste – verificam dulapul de medicamente cautand antibioticul pe care ni l-a dat pediatrul data trecuta; face temperatura 37,6 – sigur se impune un antibiotic…
Antibioticul se recomanda doar dupa trei zile de evolutie nefavorabila a bolii.
In cazul bolilor provocate de virusuri, el nu este de fapt, eficient, dar poate fi prescris, fiindca organismul este imunodeprimat si se poate suprainfecta cu usurinta bacterian.
9.Nu degeaba se recomanda alaptarea o perioada cat mai indelungata. Laptele mamei ii fereste pe copii de infectii ale urechii, de alergii, infectii de tract urinar, meningita.
Text: Cristiana Haica; Foto: Dreamstime.