3 greșeli care întârzie dezvoltarea bebelușului

Comportamentul părintelului îl ajută pe bebe să se dezvolte, să spună mai repede primele cuvinte, să învețe mai repede lucruri sau dimptrivă, poate inhiba dezvoltarea bebelușului.

Cele 3 greșeli majore care întârzie dezvoltarea bebelușului

Pe scurt, tu îți poți face copilul mai isteț sau îi poți intârzia dezvoltarea. Uite ce să NU faci.

Nu-l uita la televizor

Dezvoltarea bebelușului (de la limbaj la dezvoltarea abilitîților motorii) se face mai repede când cel mic interacționează cu părinții și este întârziată dacă bebe este lăsat singur în cameră cu jucăriile lui sau în fața televizorului. E drept că e comod să-l lași la televizor cât tu faci treabă prin casă, dar găsește o altă soluție.

Nu vorbi ca un bebeluș 

Sigul ca e dlalagas sa volbim ca bebe, dar această tentație îi întârzie dezvoltarea limbajului și capacitatea de asociere (una dintre componentele inteligenței). Copilul învață prin repetiție și asociere și se bulversează când aude adulți diferiți folosind cuvinte diferite pentru aceleași obiecte (unele reale, altele în limbaj de bebe).

Nu-i sări imediat în ajutor

Ca părinte, ești tentat să sari la primul semn, să-i oferi celui mic ce are nevoie, dar aceast comportament are urmări asupra dezvoltării limbajului. Dacă tu îi oferi înainte ca el să ceară deja, apă, mâncare, jucării, el de ce ar mai face efortul să se exprime și să le ceară?

Foto: Shutterstock

Mai multe articole