3 lucruri pe care le înveți de la copilul tău

Când devenim părinți avem senzația că noi suntem cei care știm cum stau lucrurile. Avem, nu e așa, o experiență de viață în plus față de mogâldeața care a venit pe lume și care depinde de noi pentru a mânca, a fi schimbată și plimbată. Apoi, când copilul începe să aibă tot felul de curiozități, noi suntem cei care explicăm, plini de înțelepciune, cam cum stau lucrurile. Dar ca în orice relație și noi avem de învățat o mulțime de lucruri de la copii. Și dacă ar fi să fim cinstiți și să-i ascultăm cu adevărat, probabil că de fapt, noi am avea mai multe de învățat de la copii. Uite cel puțin 3 lucruri pe care le înveți de la copilul tău.

 

Cum să te organizezi mai bine

E incredibil cum un pui de om atât de mic are atât de multe nevoi – și unele, toate odată! – masă, plimbare, joacă, ritualuri de îngrijire (băiță, masaj) – ziua parcă nu îți ajunge. Credeai că ești o bună organizatoare? De-abia după nașterea copilului devii. Atunci înveți ce sarcini pot fi făcute pe repede înainte și cărora trebuie să le aloci mai mult timp, atunci afli cu adevărat cum să te organizezi, astfel încât să stai și cu bebe, dar să faci și tot ce ai de făcut și, dacă se poate, să mai apuci și să dormi și să gătești ceva pentru soțul care se întoarce istovit (nu atât e mult ca tine:) de la birou. Iar când trebuie să te întorci la serviciu, faptul că știi că cel mic te așteaptă acasă îți dă o determinate și o putere de organizare de care nu te bănuiai înainte – știi exact cum să faci lucrurile repede și bine, pentru a ajunge mai repede acasă sau a nu rata vreo serbare.

Cum să te bucuri cu adevărat

Chiar dacă te crezi o persoană optimistă și râzi în hohote la bancuri, parcă nu te bucuri cu adevărat până când nu vezi cum se bucură copilul tău. O frunză, o plimbare cu sania, un fulg de nea lipit pe limbă îi produc o bucurie care nu are nevoie de nicio traducere, iar tu, privindu-l, înveți să te bucuri și tu cu adevărat de toate acele lucruri mici, pe lângă care treceai zilnic, fără să știi, fără să le vezi, fără să le apreciezi. De la copilul tău înveți să te bucuri, să te joci, să nu te iei atât de în serios și să vezi lucrurile într-o altă perspectivă.

Cum să iubești necondiționat

Nu se compară nici cu prima iubire, nici cu marea dragoste – cu nimic nu se compară dragostea pe care o înveți doar de la copilul tău. Orice altă relație pe care o ai este cumva condiționată, dar de la copilul tău înveți pentru prima oară (de la momentul în care ai fost chiar tu bebeluș și ai trăit acele sentimente pentru părinții tăi) cum este să iubești necondiționat. El te iubește pentru că exiști, iar tu pe el la fel. Simplu, fără negocieri, fără reproșuri, fără șantaj sentimental – măcar în primul an, până când se dumirește el cum pot fi manipulați adulții:)

foto Shutterstock

Mai multe articole