4 factori din camera copilului tău pe care îi ignori și care îi influențează sănătatea

Camera copilului ar trebui să fie cel mai sigur loc din casa ta, însă adesea dușmanii sănătății lui sunt factori de care nici nu erai conștientă.

Înainte de venirea pe lume a bebelușului tău ai decorat cu multă grijă camera lui. Ai luat cel mai frumos pătuț, cele mai simpatice decorațiuni și te-ai străduit cât mai mult ca această încăpere să fie locul cel mai frumos în care poate micuțul tău să-și petreacă timpul. Ne străduim mult să alegem decorul, dar uităm de alți factori, care îi influențează în mare măsură sănătatea. Iată câteva aspecte cărora ar trebui să le acorzi mai multă importanță de acum încolo:

  • Nivelul de umiditate din aer, neglijat de mulți părinți, dar responsabil pentru o mulțime de afecțiuni

Nivelul de umiditate din aer influențează în mare măsură starea de sănătate a copiilor și adulților deopotrivă. Cei mici sunt, însă, mai sensibili, iar un aer prea umed sau prea uscat le poate provoca o mulțime de neplăceri. Alergiile, virozele, pielea cu aspect uscat sunt doar o parte dintre problemele pe care le provoacă un aer prea uscat în cameră. Umiditatea din aer are un impact esențial asupra sistemului respirator al copilului, iar aproape jumătate dintre bolile de care suferă cei mici sunt de natură respiratorie.

Un nivel al umidității prea scăzut poate fi remediat cu ușurință cu ajutorul unui asemenea aparat conceput special pentru a regla nivelul vaporilor de apă din aer. Poți seta cu el umiditatea preferată – ideal este intre 40 și 60% – iar aparatul va funcționa până se va ajunge la ea. Apoi va reporni când umiditatea scade.  

  • Aerul din camera copilului și din locuință, în general, poate ascunde o mulțime de alergeni

Aerul din locuința ta este poluat de la diversele electrocasnice care funcționează în mod constant, de la substanțele cu care au fost tratate covoarele și mobilierul, de la produsele de curățare. Poluare de la interior se poate traduce în probleme respiratorii, dar și în dezvoltarea unor alergii pe termen lung. Poți folosi un purificator, plante care ajută la curățarea aerului sau lămpi cu cristale de sare, pentru a te asigura că în locuință aerul este curat.

  • Temperatura prea ridicată s-ar putea să-l țină treaz noaptea

O mulțime de părinți supraîncălzesc locuința, pentru a-l proteja pe cel mic de răceli. În realitate, însă, temperatura din casă nu are legătură cu răcelile și gripa. Ea este, însă, importantă pentru confortul copilului. Pediatrii îi sfătuiesc pe părinți să se ghideze după propriul confort. Când nouă, ca adulți, nu ne este frig, înseamnă că nici copilului nu îi este frig.

Noaptea, temperatura prea ridicată l-ar putea ține treaz pe cel mic. Ideal este ca în camera sa să fie undeva la 20 de grade Celsius. În cazul nou-născuților de până în 1-2 luni temperatura din cameră trebuie, într-adevăr să fie mai ridicată (21-24), dar după două luni ideal este ca ea să fie cuprinsă între 18 și 20 de grade Celsius.

  • Lumina din cameră îi poate perturba bioritmul

Când alegi care cameră din locuință să fie cea a copilului, alege-o pe cea orientată spre sud sau sud-est (desigur, dacă este posibil acest lucru). Orientarea aceasta îi va asigura cât mai multă lumină naturală. În ceea ce privește lumina artificială, ea nu ar trebui să fie prea puternică. Orice bec din camera copilului ar trebui acoperit cu un abajur și ideal ar fi să existe și o lampă cu o lumină mai slabă, astfel încât trecerea către somn să fie cât mai lină.

Bioritmul nostru este influențat de lumină, iar corpul copilului va învăța care sunt orele de somn și de activitate în funcție de ea. Din acest motiv, lumina naturală în mod special este foarte importantă. Nu așeza draperii groase la fereastra copilului, el ar trebui să se trezească pe măsură ce se face lumină afară, iar dacă aceste draperii împiedică lumina să pătrundă în încăpere, copilul va dormi mai mult și apoi va fi letargic.

Orice părinte își dorește să creeze un mediu cât mai sănătos pentru copilul său, însă iată că sunt și lucruri pe care le trecem cu vederea și a căror importanță nu o conștientizăm pe deplin.  

Sursa foto: Oksana Kuzmina/Shutterstock

 

Mai multe articole