5 lucruri pe care sa le iei cu tine când mergi la mare cu un copil mic

Dacă pentru un copil, o excursie la mare nu înseamna altceva decât bălăceală cât cuprinde în apa caldă a mării și ore lungi de joacă pe plaja, pentru tine, această ieșire implică o mulțime de pregătiri, mai ales bagajelor. 

Însă noi suntem alături de tine cu un ABC al celor mai importante lucruri pe care să le iei la tine, atunci când te îndrepți spre litoral cu un copil mic. Lista pregătită de noi include jucării, soluții pentru siguranța sa, precum și alte obiecte importante. Iată la ce ne-am gândit:

1. Colacul pentru înot 

Copilul încă învață cum se înoată? Poate că aceasta este vara în care va reuși pentru prima dată să se deplaseze în apă fără ajutorul unui părinte, sau al soluțiilor pentru menținerea sa la suprafață. Însă până atunci, utilizarea unui colac pentru inot este cât se poate de importantă. 

Alege pentru cel mic un produs adaptat dimensiunilor sale, astfel încât să nu existe riscul de alunecare prin structura sa. Însă chiar și cu această măsură de precauție luată, îți recomandăm să nu îl lași pe copil nesupravegheat în apa, mai ales atunci când sunt valuri. 

Atenție la modul în care se îmbină părțile colacului pe suprafața interioară, pentru ca atingerea sa de piele să nu cauzeze iritații sau leziuni. Asigură-te că sistemul de închidere a valvei de aer este unul sigur, iar materialul colacului este cât se poate de rezistent, la soare, scoici și pietre.  

2. Formele pentru nisip

După bălăceala din apă, cea mai frumoasă distracție a unui copil de doar câțiva anișori este realizarea de construcții pe nisip. De aceea, setul său de forme pentru plajă nu trebuie să lipsească de pe lista cu bagaje pe care o pregătești. 

Dacă îți dorești să cumperi o colecție nouă pentru această vară, alege un set ce include cât mai multe modele, cu forme și dimensiuni diferite, astfel încât imaginația celui mic să fie stimulată prin joacă. Asigură-te că jucăriile respective sunt potrivite pentru vârsta sa și că nu au colțuri sau muchii ce îl pot răni.   

3. Crema de protecție solară 

Crema de soare cu cel mai ridicat factor de protecție SPF (50) trebuie aplicată pe întreaga suprafață a pielii celui mic, o dată la fiecare 45 de minute. Astfel, acțiunea razelor UV va fi mai puțin nocivă pentru pielea sa delicată. 

Ține-l pe micuț sub umbrela pentru cat mai mult timp și evită intervalul 12:00 – 16:00, atunci când soarele este cel mai puternic. Poți discuta mai multe cu medicul vostru de familie despre cel mai bune soluții de protecție solară cu aplicare topică, recomandate pentru pielea copilului.

4. Ochelarii de soare 

Ochii micuțului sunt expuși în fața acțiunii razelor UV, de aceea, trebuie să ai în bagaj și  ochelarii săi de soare. Cele mai bune produse dedicate celor mici nu au doar un design amuzant, ci oferă și protecție garantată, datorită lentilelor polarizate. 

Acestea sunt special tratate astfel încât să poată respinge lumina reflectată de apa mării, sau de alte suprafețe metalice. Ochii celui mic sunt astfel protejați, iar capacitatea micuțului de a distinge mai bine lucrurile se îmbunătățește considerabil. 

5. Halatul de baie confortabil

Briza mării îi poate cauza copilului tău o senzație de disconfort, mai ales atunci când vântul bate cu putere, iar voi abia ați ieșit din apă. De aceea, purtarea unui halat de baie confortabil îi oferă acestuia protecția termică de care are nevoie. 

Alege un produs frumos colorat, în ton armonia unei astfel de vacanțe. Asigură-te că obiectul vestimentar pe care dorești să îl comanzi dispune de buzunărașe, glugă și cordon, iar dimensiunile sale sunt pe măsura înălțimii micuțului. 

Acestea sunt cele mai importante lucruri din bagajul pentru mare a unui copil. Pune-le cu prioritate pe lista organizată, astfel încât cel mic să se bucure de siguranță, confort și cât multe ore de distracție, atât pe plajă, cât și în apă.  

Mai multe articole