Stil: 5 trucuri pentru o apariție strălucitoare

Nu trebuie să fii faimoasă și nici bogată. Trebuie doar să ai puțin timp la dispoziție și ceva imaginație, pentru a avea o apariție de milioane – crede Rachel Zoe, una dintre stilistele cele mai apreciate din lumea vedetelor.

Rachel – care este stilistă pentru nume celebre, precum Cameron Diaz, Liv Tyler, Jennifer Garner sau Salma Hayek-  dezvăluie în cartea sa, Style A to Zoe: The Art of Fashion, Beauty, & Everything Glamour, câteva secrete de stil pentru o apariție de divă. Cele 6 elemente de care ai nevoie pentru o apariție de milioane, după părerea stilistei?:

Un inel statement

Fiecare femeie are nevoie de cel puțin 1 inel mare, care să-ți fure ochii. Nu trebuie să fie scump, doar aparte – poate fi făcut din sticlă sau pietre, orice merge atât timp cât atrage privirile.

O eșarfă sau un șal

Accesorii foarte versatile, eșarfele și șalurile pot scoate o ținută din anonimat și-i pot conferi un plus de feminintate și strălucire. Nu trebuie să ai o eșarfă Missoni, Pucci sau Hermès, (ar fi minunat dacă ți le-ai permite), dar caută o eșarfă dintr-un material de bună calitate și cu un imprimeu interesant.

O pereche de cercei africani

Cerceii aceia mari, rotunzi, în genul celor purtați des de Beyonce – de preferat din aur – alb sau galben. Vor da strălucire oricărei ținute, chiar mai modeste.

O pereche (sau două) de ‘Pumps’

Pumps este denumirea pe care stiliștii au dat-o pantofilor cu toc și talpă groasă, închiși la vârf. Dacă ai o pereche de culoare neagră și o alta în nuanțe nud ai rezolvat orice ținută, fie ea de vară sau de iarnă – crede Rachel Zoe.

O poșetă cluch

Sunt ideale pentru o seară pe care vrei să o petreci în stil mare. În nuanțe de auriu, argintiu sau negru, o poșetă clutch te salvează în orice situație. Iar dacă faci rost de o poșetă vitage, urci o treaptă în ochii fashionistelor care îți analizează atent aparițiile.

foto: Alina Miron, colier Joie de Jouer

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole