9 secrete de frumusețe pe care specialiștii le știu

Industria de frumusețe manevrează bugete mai mari decât PIB-urile unor (multor) țări, și sute de mii de pagini de reviste sunt pline de sfaturi pe teme legate de frumusețe, cosmetică și stil de viață. Dacă ai întreba un editor de beauty ce secrete a aflat în anii de când lucrează în industrie (și ți-ar răspunde sincer), ți-ar da următoarele sfaturi:

 

  • Bea cât mai mult! Apă! Unii spun 8 pahare pe zi, alți spun 2.5 litri – nevoile fiecăreia dintre noi sunt diferite – ai nevoie de mai multă apă dacă faci sport. Bea apă ÎNAINTE să îți fie sete – dacă ai senzația de sete, ești deja deshidratată.

 

  •  Folosește o cremă de protecție solară –deși în ultima vreme sunt multe voci care susțin că ele conțin prea multe chimicale și pot declanșa ele însele anumite afecțiuni de piele, cremele de protecție solară te feresc de razele UV – care accelerează îmbătrânirea pielii și pot declanșa cancerul de piele.

 

  • Nu uita de vitamina A – ingredient de bază în industria cosmetică, vitamina A (cu derivatele ei pe care le-ai zărit poate pe etichete: Retin-A, Renova, Tazorac) stimulează producția de colagen și susține înnoirea celulară.Folosește o cremă bogată în vitamina A înainte de culcare.

 

  • Ai grijă de mâinile și gâtul tău cum ai de față.  Pielea de pe gât este mai subțire decât cea de pe față. La fel și cea de pe mâini – aplică și pe gât, și mâini un serum antioxidant, de câte ori faci un tratament cosmetic pentru față.

 

  • Cumpără (și) produse locale. Nu e musai să dai banii pe produse de firmă – în multe cazuri mult mai eficiente sunt produsele ieftine, realizate pe plan local/național, pe baza unor ingrediente bio, de origine controlată. Fă mai puține vizite la Mall, și mai multe prin magazinele cu produse naturiste.

 

  • Cel mai bun iluminator este sportul. Atunci când faci sport, circulația ți se îmbunătățește și mai mult oxigen este trasnportat în sânge, ceea ce ajută vasele de sânge să se dilate. Rezultatul  – pielea strălucește, e luminoasă, iar tu radiezi sănătate.

 

  •  Abuzează de antioxidanți – aici se aplică principiul – cu cât mai mulți, cu atât mai bine. Consumă cât mai multe fructe și legume care să conțină antioxidanți – coenzima Q10, vitaminele A, C, E, și folosește și produse de îngrijire pe bază de antioxidanți, pentru a contracara acțiunea radicalilor liberi.

 

  •  ‘Poartă’ o tunsoare impecabilă și nu vei avea nevoie de 101 produse de stilism. Și aici e ca în modă – dacă ai o rochie cu croială impecabilă, nu mai ai de ce să o accesorizezi. E ea însăși o operă de artă.

 

  •  Fii bună și fă cât mai multe fapte bune! Nu pare un sfat care ar trebui să se regăsească pe o listă a secretelor de frumusețe, dar să te comporți frumos și să faci bine te face să te simți bine cu tine, iar asta îți aduce pe chip luminozitatea. Iar studiile spun că o persoană care arată fericită, chiar dacă nu este top model,  este mai atrăgătoare decât una cu trăsături frumoase și siluetă perfectă, dar care pare tristă.

 

Mai multe articole