Departe de a fi un mit sau un răsfăț, depresia postnatală (post-partum) este o tulburare non-psihotică care apare la foarte multe femei, de obicei, în primul an după naștere.
Nu vorbim despre baby-blues, cum numesc americanii acea stare de tristețe inexplicabilă, pe care o trăiesc cele mai multe dintre femei la 2-3 zile după naștere, din cauza schimbărilor hormonale. Depresia postnatală este mai serioasă și, netratată, poate avea urmări grave în planul sănătății mentale (și chiar fizice) a femeii.
Starea emoțională a unei mămici imediat după naștere este destul de fragilă. După toate transformările hormonale și fiziologice prin care trece, povara noul ei rol, schimbarea în plan familial și adaptarea vieții de cuplu la viața în 3, sfaturile primite de la rude și cunoscuți și care, de multe ori, în loc să ajute, împovărează și induc mămicii ideea că nu se descurcă sunt câțiva dintre factorii care contribuie la depresia postnatală.
Cum să previi și să tratezi depresia postnatală
La primele semne de ‘gânduri negre’ (îndreptate către tine sau, doamne-ferește, către copil) cere ajutorul. Nu te jena, nu te considera slabă sau nebună, vorbește cu cineva despre problemele tale. Este de preferat să ceri ajutorul unui specialist, care să nu te judece și să te ajute să treci prin acest labirint emoțional.
Întâlnește-te cu alte mămici, dar doar cu acelea care vorbesc sincer, nu cu tipul de mămici care se laudă cu performanțele (nemaiauzite) ale copilului, mai ales dacă tu ai avut probleme cu cel mic, s-a născut prematur sau a fost spitalizat ca urmare a vreunei infecții spitalicești și este în urmă puțin cu dezvoltarea.
Ai grijă de tine! Poate îți sună egoist, dar persoana cea mai importantă din viața ta acum ești chiar tu. Dacă tu nu ești bine, bebelușul tău nu va fi ok. Copiii preiau toate anxietățile mamei, mai ales în această perioadă în care alăptarea creează o foarte puternică legătură emoțională între mamă și bebeluș.
Fă-ți deci, timp pentru tine, măcat câteva ore pe săptămână .Cere ajutorul cuiva care să vină să supravegheze copilul, mergi la sport, la un film, cu prietenele, ieși puțin din lumea ta de mămică non-stop. Asta nu înseamnă că îți iubești mai puțin bebelușul!
foto Shutterstock