De cate ori nu te-ai gasit in situatia in care nu ai avut cum sa-i refuzi copilului tau bunatatile castigate cu un „te rog prelungit? Inainte de a mai face aceasta greseala, te invit sa descoperi alimentele care ii pot face rau celui mic.
Mitul sucului
Incep acest minidictionar de alimente daunatoare organismului copilului cu unul dintre produsele cel mai des folosite de proaspetele mamici: sucul de fructe. Chiar daca bebelusul ia in greutate bine, asta nu inseamna ca trebuie sa ii diversifici alimentatia haotic, cel putin nu inainte de a implini un anisor. Doar nu vrei ca micutul tau sa aiba colonul iritat, nu-i asa?
Chiar si dupa varsta de un an, este recomandat sa nu ii dai suc mai mult de doua – trei ori pe saptamana, iar atunci cate 90-100 ml. Si, pentru ca tot suntem la capitolul bauturi, trebuie sa eviti sa-l hranesti pe cel mic cu lapte de bivolita sau cu sucuri carbogazoase. Unele dintre acestea, mai ales cele care au in continutul lor cofeina, devin preferatele copiilor si cu greu ii vei putea dezlipi de ele.
Alergiile
Tot pana la varsta de trei ani, trebuie evitate si capsunile, zmeura, caisele si piersicile, pentru ca pot provoca alergii destul de grave. In randul alergenilor se mai numara si laptele de vaca, ouale, alunele, nucile, soia, pestele si fructele de mare, responsabile pentru aproape 90% din alergiile alimentare.
Fara spic
Mamicilor, mare grija si la cerealele cu spic (grau, ovaz sau secara)! Acestea contin o substanta numita gluten (liant alimentar din grau care ii da painii capacitatea de dospire) care, administrata copiilor mai mici de noua luni, poate cauza aparitia unei boli numita celiachie.
Glutenul afecteaza intestinul subtire, apar dureri abdominale, urmate de pierderea poftei de mancare, diaree si scadere in greutate. Cu siguranta vei gasi in comert cereale care se spune ca ar fi recomandate si bebelusilor de sase luni, insa cel mai bine ar fi sa le eviti.
Atentie: Pericol de alergie!
Proteinele din laptele de vaca pot provoca alergii bebelusilor, acestea numarandu-se, de altfel, printre cele mai frecvente tipuri. Intre 2% si 3% dintre cei mici prezinta o alergie la lapte care, insa, cu timpul, dispare.
Mezelurile
Carnea de porc este recomandata copiilor de peste trei ani, insa mare atentie la cantitatea pe care i-o oferi celui mic. Cel mai bine ar fi sa inlocuiesti mezeurile „agresive pe care le folosesti atunci cand ii pregatesti pachetelul, cu preparate din pui sau din curcan.
E drept ca anumite produse, cum sunt crenwurstii si parizerul, pot ajunge pe lista cu mancaruri preferate ale celor mici, dar si mai bine ar fi sa le excluzi din alimentatie.
Vorbim despre mancare preferata si ajungem la… cartofii prajiti, care castiga detasat competitia. Nu cred ca exista copil caruia sa nu-i placa aceasta mancare, insa cu siguranta exista parinti informati, care stiu ca tot ceea ce presupune prajeala in ulei in niciun caz nu este sanatos.
Page: 1 2