Îmi iubesc familia foarte mult. Atât pe copiii și soțul meu, cât și pe ceilalți membri ai ei. Soacra și cumnatul meu locuiesc cu noi de zece ani și sunt încântată de asta.
Dar am învățat un lucru. După nașterea un copil ai nevoie ca, măcar o săptămână, să fiți doar tu, copilul și tatăl.
Am devenit vehementă în această privință după nașterea primului copil, când bunica soțului meu a ținut morțiș să ne viziteze.
La trei zile după nașterea micuțului, bunica ne-a lăsat un mesaj pe robotul de la telefon în care ne anunța că vine la noi. Chiar atunci – povestește o mamă.
Eu șo soțul meu abia realizasem că suntem trei- noi doi și copilul. Făceam primii pași și era etapa de inițiere în rolul nostru de părinți. Era ceva sacru pentru mine așa cum este această experiență în viața fiecărei mame. Nu aveam chef de conversații politicoase și clișee îngrozitoare.
Eram deja epuizată și mă simțeam depășită de situație, așa cum sunt multe mame după naștere. Așteptasem trei sferturi dintr-un an să ne cunoaștem copilul. Nu mai spun că mă confruntam cu durerile de sâni de la începutul alăptării, lipsa somnului și o doză mare de esterongen care mă făcea extrem de sensibilă la numai o săptămână după ce născusem. Probabil sunt mame care simt nevoia să socializeze după naștere. Eu nu, nu eram deloc într-o dispoziție sociabilă.
Când bunica a ajuns, m-am mai înmuiat un pic. Când am văzut-o cum sărută cu dragoste copilul pe obraz și cum se citea fericirea pe ridurile de pe fața ei, m-am emoționat. Se uita la micuțul din fața ei și poate conștientiza că va fi adult într-un timp în care ea avea să nu mai fie.
Emoția mea s-a evaporat însă imediat când mi-a luat copilul din brațe aproape smucit. Era extrem de parfumată și era evident că îl deranjează. A început imediat să scâncească, dar a refuzat să mi-l dea înapoi în brațe.
‘Știu eu cum sunt bebelușii’, a încercat să mă liniștească. Nu mă liniștise deloc.
Apoi l-a întors cu fața spre umărul ei, lipit cu pielea lui de nou-născut de pietrele și paietele care îi decorau bluza. I-am cerut copilul, dar în loc să mi-l dea l-a întors și îl ridica în sus în timp ce mergea cu el în partea cealaltă a camerei. Copilul deja plângea în hohote. Țipa de-a dreptul. Acel plâns care ar fi activat fiecare nerv al unei mame ce tocmai născuse de o săptămână.
Mi s-a ridicat părul pe mâini. Mi-am deschis gura și abia am reușit să mă abțin să nu o ameninț. Nu am trăit o asemenea experiență, aveam o reacție primitivă pe care simțeam că nu o pot controla. M-am repezit lângă ea ca o mamă ursoaică și am țipat de-a dreptul: ‘Dă-mi copilul înapoi, acum sau nu mai răspund pentru ceea ce voi spune!’
Ea, care mă numea ‘fetiță dulce’, se uita la mine acum șocată. Nu realizase că în acea stare post partum în care mă aflam mai aveam un pic și mă înfigeam cu dinții în mâna ei.
Mi-am înșfăcat copilul, am ieșit din dormitor și am închis ușa după noi. Simțeam adrenalina în vene. În timp ce l-am pus pe micuț la sân, ne-am liniștit amândoi. Dar nu complet. Așteptam să plece pur și simplu și asta s-a și întâmplat. Mi-am dat seama că atunci când soțul meu a dechis ușor ușa parcă se uita și el cu un soi de teamă în privire la mine.
Sunt convinsă că aș fi putut să rezolv situația într-un mod mai pașnic. Și bunica ar fi putut face asta. Dar și eu și soțul meu am ajuns la concluzia că granițele familiei noastre trebuie păzite cu atenția imediat după nașterea unui copil. Acest lcuru a fost esențial pentru noi, mai ales că am mai născut încă trei copii. Am învățat că nimic pe lume nu este mai puternic ca instinctul unei mame, mai ales imediat după ce a născut.
Morala este una foarte simplă. Nu vizita un nou-născut dacă mama îți spune, chiar și foarte politicos, să nu o faci. Vorbește serios!
Sursa: popsugar.com
Text: Alina Serea