Stim cu totii ca plansul este primul mod de comunicare al unui bebelus. Il va folosi oricand are nevoie de ceva sau nu ii este bine.
Cel mai greu in primelele luni de viata e sa intelegem de ce plange bebe. Sincer, nu stiu cate dintre mamici chiar pot face diferenta intre diferitele moduri de a plange ale copilului si sa actioneze exact asa cum trebuie, pentru a-l linisti pe cel mic.
Insa, am putea sa ne dam seama cam ce doreste dumnealui in functie de ziua pe care a petrecut-o, timpul trecut de la ultima masa, temperatura din camera, consistenta scutecului etc.
Uneori, orice am face, plansul nu se mai potoleste, iar anxietatea noastra creste, deci si nelinistea bebelusului. Ca urmare, oricare ar fi succesiunea gesturilor de linistire a copilului, nu uitam ca trebuie sa ne pastram calmul.
Pentru ca putem pierde ce este mai important – legatura de comunicare cu copilul. Obiectivul principal nu trebuie sa fie oprirea plansului, ci intelegerea a ceea ce vrea bebe sa „spuna', felul in care isi transmite el emotiile, sentimentele.
Astfel, copilul va intelege ca primeste de la parintele sau atentie deplina si bunavointa si nu este nevoie sa se infurie. Este foarte util pentru mai tarziu (urmatorii ani de viata).
Problema bebelusului nu e ca plange. Asta e problema noastra. El are alta problema – ii e foame, ii e sete, ii e frig, il doare burtica, il incomodeaza scutecul, e plictisit, s-a speriat…
De aceea, incercarile, de multe ori fara rezultat, de a legana, invarti, gadila copilul, sau de a-l asurzi cu zdranganitori ori cantece, ca sa ii distragem atentia de la sursa problemei sale si a-l face sa inceteze sa planga, sunt tot atatea moduri de a frustra copilul. Scopul nu e oprirea plansului, ci rezolvarea dificultatii copilului.
Adevarat ca unii copii sunt usor de distras si tac la astfel de manifestari, dar sunt in cele din urma confuzi, si nu vor mai sti cum sa isi exprime emotiile intr-un mod adecvat.
Cei mici vor sesiza ca parintii isi doresc ca ei sa nu mai planga, deci sa nu-si mai exprime emotiile, iar in timp vor crede ca nu trebuie sa arati parintilor ca ai anumite emotii, ba chiar nu vor mai fi foarte competenti in exprimarea acestora.
Unii dintre ei vor intelege ca trebuie sa fie si mai zgomotosi pentru a-i determina pe parintii care se ambitioneaza sa ii faca sa taca (fara sa inteleaga nevoile copilului) sa priceapa ce vor ei. Sau renunta de tot devenind apatici, tristi, interiorizati.
Incercarile de a-l face sa se simta bine nu trebuie confundate cu a-l face sa nu mai planga si nici cu a-l lasa sa planga pana adoarme.
Cum il putem ajuta sa se linisteasca
Intre incercarile de a face copilul sa nu mai planga prin satisfacerea nevoilor sale, printre primele ar fi bine sa fie:
- sa il hranim;
- sa il tinem pe umar pentru eliminarea aerului inghitit;
- sa ii asiguram temperatura optima in camera;
- sa vorbim bland cu el, pe un ton coborat, in permanenta in perioada incercarilor, chiar spunandu-i ce facem sau ce urmeaza sa facem;
- sa ii cantam un cantecel linistitor in soapta;
- sa schimbam scutecul;
- sa il luam in brate si ii vorbim, sau, daca este in brate, sa il punem in pat; sa il scoatem afara, la aer, sau, din contra, sa il luam dintr-un mediu suprastimulativ (musafiri, multe lumini, zgomot etc.).
Text: Cristiana Haica, Foto: Dreamstime.