Bolile copilăriei – remedii naturale care sunt de ajutor

Pe lângă tratamentul dat de medic, care trebuie urmat cu strictețe, poți ameliora simptomele pe care la aduc bolile copilăriei – folosește remediile naturale care calmează mâncărimile și scăd febra.

Dr. farmacist Ovidiu Bojor recomandă pentru grăbirea erupțiilor în rujeolă, rubeolă sau scarlatină ceai de flori de mac roșu de câmp. Usturoiul, zmeura sau fierea pământului (țintaura) îl pot ajuta la scăderea febrei.

► Petalele de mac calmează mâncărimile

Acestea au o acțiune ușor sedativă, antiseptică, expectorantă și emolientă, ceea ce le face utile în compoziția ceaiurilor pentru calmarea tusei. Se mai folosesc pentru grăbirea erupțiilor. Dau și un somn liniștit de care are nevoie copilul mai ales acum, când poate avea insomnii din cauza disconfortului provocat de simptomele bolii. Se face o infuzie din două lingurițe de petale la 250 ml apă clocotită. Se acoperă și se lasă 10 minute, apoi se strecoară. Se beau două căni pe zi.

►  Usturoiul și țintaura luptă cu febra

Pentru scăderea febrei, usturoiul ar trebui să fie nelipsit din alimentația copilului în acea perioadă. Nu ar fi rău ca toţi ceilalți membri ai familiei să facă la fel, pentru a-și îmbunătăți imunitatea. Dacă nu apreciază gustul, se poate tăia în bucăți foarte mici și înghiți cu apă sau se pot lua capsule cu usturoi, care se găsesc în comerț. Acesta mai conține substanțe care ajută la dispariția mai rapidă a erupțiilor cutanate. Țintaura are proprietăți febrifuge şi de stimulare a imunității organismului. Se face o infuzie dintr-o linguriță de plantă la o cană cu apă. Se beau două căni pe zi, înaintea meselor principale. Ceaiul de țintaură este contraindicat în gastrită și ulcer gastric.

►  Cum să folosești zmeura

Pe lângă faptul că sucul de zmeură și de coacăze este o băutură savuroasă, pune febra pe fugă și este recomandat în rujeolă și scarlatină. Acum, că a trecut sezonul fructelor proaspete, poți folosi fructe congelate aduse la temperatura camerei și date prin blender. Se combină zmeură și coacăze în cantități egale.

 

text Libertatea pentru femei, foto Sutterstock

Mai multe articole