Brașov: Un copil de 3 ani a murit din cauza gripei

Brașov: Un copil de 3 ani a murit din cauza gripei

Un copil în vârstă de 3 ani a murit la două zile după ce a fost internat în Spitalul de Pediatrie din Brașov cu simptome de gripă.

Copilașul a ajuns la spital pe data de 2 ianuarie, iar după primele investigații, medicii au constatat că are gripă. I-a făcut un test, acesta a ieșit pozitiv, așa că a fost internat și i s-a administrat tratamentul necesar. Starea lui de sănătate s-a agravat la două zile după internare, iar medicii au decis să-l mute în secția de Terapie Intensivă. Din păcate, la scurt timp, copilul a decedat.

„Internat cu o pneumonie gripală!'

Medicii au spus că băiatul a avut pneumonie severă acută și că părinții l-ar fi adus prea târziu la spital. Familia a depus o plângere penală la poliție, iar acum are loc o anchetă la Spitalul de Pediatrie din Brașov, notează digi24.ro.

Internat cu o pneumonie gripală. Starea s-a agravat şi a trebuit mutat pe Terapie Intensivă, unde a fost intubat. A venit într-o stare destul de avansată şi decesul s-a produs prin stop cardio-respirator.' – a spus Dr. Marcel Albean, purtător de cuvânt Spitalul de Pediatrie Brașov, pentru Observator.

Medicii trag un semnal de alarmă cu privire la creșterea numărului de cazuri de gripă în această perioadă. Mai ales că școala a reînceput după vacanța de iarnă, iar există riscul îmbolnăvirii în unitățile de învățământ.

Citește și: Medic: „Nu dați antibiotice copiilor care fac gripă!’

Medicii spun că pentru a preveni răspândirea virusului este recomandat să aerisim încăperile și să ne acoperim gura când tușim.

În interior sunt riscurile mari, mai ales cum la noi la români ne e frică de curent și nu aerisim. Școala trebuie să înceapă, e normal să înceapă. Sunt două lucruri importante, să știm să tușim, adică să acoperim tusea cu cotul, să tușim adică aici, nu în mână și după aceea să atingem suprafețe, iar pentru școlari ar fi foarte bine să aerisim frecvent clasele, iar cei mari să poarte mască. – a precizat medicul pediatru Mihai Craiu, pentru aceeași sursă.

Foto – Facebook

Mai multe articole