Budincă de orez cu lapte, după rețeta Dianei Bart

Rice pudding. Rice pudding with cinnamon on wooden background

Diana Bart este pasionată de gătit și pregătește, ori de câte ori are timp, rețete delicioase pentru familia ei. Unul dintre deserturile preferate ale frumoasei prezentatoare de televiziune este orezul cu lapte. Diana Bart a împărtășit cu toată lumea rețeta ei de orez cu lapte, pe care a moștenit-o de la mama ei.

„Este unul dintre deserturile pe care ni le pregătea mama când eram mici şi, iată, acum îl pregătesc şi eu fetiţei mele’, a spus Diana, pe blogul ei.

Budincă de orez cu lapte, după rețeta Dianei Bart

Ingrediente: 1 litru de lapte, 1 cană de orez cu bob rotund, glucoză pudră (un înlocuitor sănătos al zahărului, se găseşte şi în farmacii), coaja rasă de la o lămâie bine spălată, 1 ou, vanilie, scorţişoară, 5 mere, 1 cubuleţ de unt.

Citește și: Laura Cosoi, trei rețete ușor și rapid de făcut pentru copii

Mod de preparare:

Orezul se lasă la înmuiat, iar apoi se fierbe în lapte. Se adaugă 3-4 linguri de glucoză, coajă rasă de lămâie, vanilia, gălbenușul de ou și se amestecă totul. Albușul se bate spumă, cu o lingură de glucoză și cu vanilie. Merele curăţate de coajă se dau prin răzătoare, apoi se pun să se înăbuşească într-o tigaie,  cu un cubuleţ de unt. Se adaugă 2-3 linguriţe de glucoză şi scorţişoară rasă. Într-un vas rotund de sticlă, se toarnă un strat de orez cu lapte, un strat de mere coapte, încă un strat de orez şi încă unul de mere. Se dă totul la cuptor, iar după 15 minute se pune deasupra albuşul bătut spumă. Îi trebuie 5 minute să se rumenească. Se serveşte atât cald, cât şi rece. Poftă bună!

Foto – 123rf.com

Mai multe articole