Bune obiceiuri la masa

Nu ne referim aici la maniere elegante – desi nu e prea devre­me sa-l inveti si acele reguli – ci la obiceiuri alimentare sau, pur si simplu, la trucuri care-ti sunt de folos.

  • Cea mai buna cale de a te asigura ca cel mic va manca la masa este sa-i limitezi gustarile pe parcursul zilei. Intre mese se recomanda fructe, legume si nu uita si de apa! Dulciurile trebuie reduse si, pe cat posibil, eliminate.
     
  • Tine cont ca in privinta cantita­tii de mancare pentru un copil regula este o lingurita in plus din fiecare fel, pentru fiecare an in plus.

    Astfel, un copil de doi ani va manca doua lingurite de piure de mere, do­ua de morcovi si doua de orez, de exemplu, in timp ce unul de un an va avea o portie pe ju­ma­tate.

    Chiar si noi, adultii, ar trebui sa mancam conform teoriei, doar atata hrana cat ne intra in causul palmelor, volum pe care noi il depasim cu mult…
     

  • Multi copii fac o fixatie pentru anumite mancaruri. Nu trebuie sa te ingrijorezi, cu conditia ca acel fel de mancare sa fie sanatos. Daca vrea doar cartofi prajiti sau pizza, exclus sa-i lasi un asemenea meniu mai mult timp!

    Este posibil ca o anumita preferinta sa indice, de fapt, ca-si do­reste o anumita consistenta a mancarii sau ca mancarea sa fie la o anumita temperatura. Gaseste me­­niuri alternative, la fel de bogate nutritional.

    Indiferent cat de incarcat v-ar fi pro­gra­mul, trebuie sa va faceti timp si pentru o masa in familie.

  • Daca ii servesti pen­tru prima oara un fel de mancare si te astepti sa nu fie incantat, urma­reste-i reactia fara a-i da de inteles ca astepti cu nerabdarare. Tine minte ca, in mod normal, copiilor le plac combinatiile ciudate si condimentele (nu prea iuti si nu prea puternice) in mancare.
     
  • Cei care au doi copii intre care este o distanta considerabila de varsta ar trebui sa ia in conside­rare varianta meselor separate. Intotdeauna, copilul mai mare va tinde sa-l influenteze pe cel mic, si piti­cul va vrea si el ce consuma juni­orul, si de aici vor aparea proble­me. Cand este vorba despre copii de aceeasi varsta, trebuie sa aiba parte de acelasi meniu, altfel incep discutiile.
     
  • Pe la unu-doi ani, copiii nu sunt foarte incantati de verdeturi. Daca le pui o frunza de patrunjel pe paste, de exemplu, este posibil sa refuze sa manance, in loc sa inlature elementul’ nedorit. In termeni de estetica, din punctul de vedere al copiilor mici, mai simplu e mai bun.

Foto: HEPTA.

Mai multe articole