Pentru al treilea an consecutiv, cadrele didactice din învățământul de stat au la dispoziție Cardul de primă didactică, un sprijin financiar de 1.500 de lei, acordat de Guvernul României prin fonduri europene nerambursabile.
Puțini știu însă că, dincolo de cursurile de formare, o parte din această sumă poate ajunge și în materiale educaționale pentru sala de clasă sau de grupă, iar Greenique este printre magazinele afiliate unde acest lucru e posibil.
Ce este, de fapt, Cardul de primă didactică
Reglementat prin OUG nr. 58/2023, Cardul de Primă (sau Carieră) Didactică se adresează personalului didactic și didactic auxiliar aflat în activitate în învățământul preuniversitar și universitar de stat. Suma este de 1.500 de lei net, pe an școlar, fiind încărcată pe un card electronic, emis prin Pluxee, și poate fi folosită exclusiv pentru plăți online sau la POS, la comercianții afiliați programului. Cardul nu permite retrageri de numerar.
Reguli noi pentru anul școlar 2025-2026
Spre deosebire de edițiile anterioare ale programului, regulile de utilizare pentru cardurile acordate începând cu 2026 sunt mai stricte: minimum 65% din sumă (adică cel puțin 975 de lei) trebuie folosită pentru cursuri de pregătire profesională acreditate sau avizate de Ministerul Educației. Restul sumei, până la 35%, deci maximum aproximativ 525 de lei, poate fi direcționat către cărți de specialitate și alte cheltuieli necesare derulării actului educațional, în legătură directă cu activitatea didactică.
În această a doua categorie se încadrează și materialele didactice folosite efectiv la clasă sau la grupă, instrumente și jucării educaționale gândite să sprijine procesul de predare, nu doar cărți.
Ce poate cumpăra o educatoare sau un învățător de la Greenique
Greenique este comerciant afiliat Pluxee pentru Cardul de Primă Didactică, iar din gama sa de produse, cadrele didactice pot alege materiale potrivite direct pentru sala de clasă sau de grupă:
- Seturile GRAPAT: piese din lemn certificat, realizate manual, gândite pentru joacă deschisă (open-ended): sortare, numărare, construcție liberă, povești create de copii. Un instrument versatil pentru activități de grup la grădiniță sau clasele primare.
- Materiale Montessori: jucării și instrumente concepute după principiile pedagogiei Montessori, potrivite pentru activități individuale sau în grupuri mici, axate pe autonomie și explorare dirijată, cum sunt cele de la Wooden Story.
- Jucării senzoriale: materiale pentru stimularea simțurilor, utile mai ales la grupele de preșcolari sau în activitățile remediale, unde dezvoltarea senzorială susține direct progresul cognitiv al copiilor.
- Creioane cerate și plastilină Medenka: 100% naturale, din ceară de albine și pigmenți organici. Sigure si non-toxice pentru copii. Creioanele au o formă ergonomică, fiind special creată pentru mânuțe mici, iar plastilina nu se usucă, putând fi utilizată un timp îndelungat.
- Lampa Magică Toverlux: o lampă senzorială de inspirație Waldorf, cu sute de ilustrații ce pot fi schimbate. Sunt disponibile inclusiv ilustrații din povești celebre, cum sunt cele ale Elsei Beskow sau posibilitatea de a crea propriile ilustrații de catre copii.
Toate aceste categorii sunt gândite pentru folosire repetată, de grup, exact profilul de material didactic durabil pe care o sală de clasă îl reutilizează an de an, nu un consumabil de unică folosință.
Cum plătești cu cardul pe greenique.ro
Procesul e similar oricărei plăți online cu cardul: la finalizarea comenzii, selectezi metoda de plată cu cardul, introduci datele Cardului de Primă Didactică fără să-l salvezi, iar tranzacția se procesează securizat, ca orice altă plată online. Dacă valoarea coșului depășește suma disponibilă pe card, diferența poate fi achitată printr-o altă metodă de plată acceptată de magazin.
O recomandare utilă pentru cadrele didactice
Pentru că bugetul disponibil în această categorie este relativ mic, sub 525 de lei, din suma totală de 1.500 de lei, merită planificat din timp ce anume ar aduce cel mai mult plus valoare la clasă: un set GRAPAT poate deservi zeci de copii, an după an, motiv pentru care mulți educatori aleg să investească exact în acest tip de material durabil, în locul unor consumabile care se epuizează într-un singur an școlar.
Cadrele didactice interesate pot vedea gama completă de materiale eligibile direct pe greenique.ro, unde regăsesc atât produsele GRAPAT, cât și seturile Montessori și jucăriile senzoriale menționate mai sus.
Notă : articolul se adresează exclusiv cadrelor didactice și didactice auxiliare din învățământul de stat, beneficiare ale programului. Cardul nu este disponibil pentru părinți sau pentru achiziții personale.
Foto: greenique.ro